Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

CNAM: Din noiembrie pacienții cu diabet vor avea acces gratuit la încă un model de test

31 Oct. 2023, 22:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Ursu Ana
31 Oct. 2023, 22:16 // Societate //  Ursu Ana

Pacienții cu diabet vor avea acces gratuit la încă un model de test și lanțetă pentru determinarea glucozei în sânge. Acestea sunt incluse, începând cu 1 noiembrie, în lista dispozitivelor medicale compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM).

Astfel, începând cu 1 noiembrie, persoanele cu diabet vor putea alege în farmacii din 11 modele de teste și 8 modele de lanțete.

„De asemenea, pacienții vor putea beneficia gratuit de un model performant de pungă colectoare pentru stome intestinale și urinare, deoarece din 1 noiembrie rata de compensare a acestui dispozitiv a fost majorată de la 50% la 100%. Pentru compensarea integrală a modelului respectiv de pungă colectoare vor fi alocați circa 500 de mii de lei, bani prevăzuți în fondurile de asigurare medicală obligatorie”, anunță CNAM.

Decizia de a majora rata de compensare și a numărului de dispozitive medicale compensate a fost luată de Consiliul pentru dispozitive medicale compensate cu scopul de a crește accesul persoanelor asigurate la produse farmaceutice acoperite de asigurarea medicală obligatorie.

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 13:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
21 Aug. 2026, 13:51 // Slider //  Cătălina Boico

De peste 24 de ore, pompierii și salvatorii IGSU luptă pentru lichidarea focarelor de ardere de la gunoiștea orășenească din Orhei. Flăcările se manifestă atât la suprafața depozitului de deșeuri, cât și în straturile profunde ale masei de gunoi, fapt care îngreunează intervenția și procesul de lichidare a focarelor.

Suprafața afectată de ardere constituie aproximativ 1.500 de metri pătrați, din suprafața totală a gunoiștii, care este de circa 5. 000 de metri pătrați.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe parcursul nopții, pompierii au monitorizat situația și au desfășurat acțiuni de localizare și lichidare a focarelor de ardere, pentru a preveni extinderea focului către alte sectoare ale gunoiștii.

„În aceste condiții, pentru lichidarea completă a focarelor, pompierii, în comun cu reprezentanții autorităților publice locale, desfășoară lucrări de desfacere și împrăștiere a deșeurilor și identificare a focarelor de ardere mocnită. Totodată, sunt efectuate lucrări de refulare a apei, transportare și compactare a masei de deșeuri.

În misiunea de localizare și lichidare a incendiului sunt antrenate trei autospeciale de intervenție, cu un efectiv de 13 angajați IGSU. Totodată, pentru efectuarea lucrărilor mecanizate sunt implicate 2 buldozere, 4 autobasculante și 2 tractoare cu cisterne, precum și 8 persoane antrenate pentru operarea tehnicii și desfășurarea lucrărilor auxiliare”, transmite instituția.

La moment, situația este sub control, iar pompierii și salvatorii IGSU, în comun cu autoritățile publice locale și operatorii tehnicii grele, continuă acțiunile în vederea lichidării completă a incendiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că incendiul a fost semnalat la Serviciul 112 în noaptea de 19 august, la ora 23:22. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri, cu un efectiv de 12 angajați, care au localizat și lichidat focarele de ardere pe parcursul nopții, prevenind extinderea flăcărilor.

Incendiu la poligonul de gunoi din Orhei! Locuitorii s-au trezit în fum