Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Coaliția Națională „Viața fără Violență” lansează un program de burse. Află mai multe detalii

23 Iul. 2025, 12:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Iul. 2025, 12:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Coaliția Națională „Viața fără Violență” a lansat programul de burse „Suroritate”, pentru a sprijini accesul la educație pentru fetele din medii vulnerabile din Republica Moldova. Programul va oferi 5 burse anuale, în valoare de 18.000 lei fiecare, fetelor care provin din localitățile țării, cu excepția municipiului Chișinău, și care se confruntă cu diverse forme de vulnerabilitate socială sau au fost victime ale violenței. 

Bursele sunt acordate integral din Fondul Ana și au ca scop încurajarea continuării studiilor liceale sau profesional-tehnice (în școli profesionale, colegii și centre de excelență). Suma alocată este nerambursabilă și va acoperi o parte semnificativă din cheltuielile legate de studii (transport, materiale școlare, manuale) și trai (costul căminului sau al chiriei, asigurarea necesarului de bază, achiziționarea de îmbrăcăminte). 

Cui se adresează programul „Suroritate”? 

Programul este dedicat fetelor din Republica Moldova care locuiesc în afara municipiului Chișinău și care îndeplinesc următoarele criterii: 

  • Situația școlară. Sunt absolvente de gimnaziu și urmează să înceapă liceul în anul școlar 2025-2026 sau sunt deja încadrate într-o formă de învățământ liceal (liceu, colegiu, centru de excelență sau școală profesională). Au obținut o medie generală de minimum 7.5 în anul școlar precedent și nu au avut corigențe sau restanțe. 
  • Vulnerabilitate socială. Fac parte dintr-un grup vulnerabil, conform criteriilor: Beneficiază de ajutor social sau de alte prestații sociale. Provin dintr-o familie monoparentală sau dintr-o familie numeroasă (cu 3 sau mai mulți copii minori sau aflați la studii) cu venituri reduse. Provin dintr-o familie în care unul sau ambii părinți au dizabilități severe. Se află în sistemul de tutelă/curatelă sau în plasament familial. Se confruntă cu alte situații de vulnerabilitate demonstrate prin acte confirmative sau printr-o evaluare socială (ex: fete rome, fete cu necesități speciale, mame minore, fete refugiate etc.). 

Această listă nu este exhaustivă, iar fiecare caz va fi examinat individual. 

Cum pot aplica fetele? 

Apelul pentru aplicarea la programul „Suroritate” este deschis până pe 20 august 2025. Dosarul de aplicare trebuie expediat la adresa de email anafund@sdvmd.net și va include: 

  • Un video de prezentare și de explicare a intenției de a participa cu durata de până la 1 minut. 
  • Copia certificatului de absolvire a gimnaziului și a foii matricole cu notele obținute în anul precedent de studii. 
  • O scrisoare de recomandare (de la un profesor, asistent social, primar etc.). 

Pentru detalii complete și condiții specifice, te rugăm să consulți regulamentul integral al programului. 

Scopul programului:

Educația este una dintre cele mai puternice forme de prevenire a violenței împotriva femeilor și fetelor. Prin acest program, ne propunem să oferim unui număr cât mai mare de fete șansa de a-și finaliza studiile liceale sau de a obține o calificare profesională. Astfel, ele se vor putea integra mai ușor pe piața muncii, își vor asigura independența financiară și vor fi mult mai protejate împotriva violenței. 

În Republica Moldova, deși fetele finalizează studiile liceale într-un procent mai mare, statisticile arată că majoritatea locurilor de muncă bine plătite sunt ocupate de bărbați. Această discrepanță forțează adesea femeile să rămână dependente, blocate în roluri de îngrijire a gospodăriei și în relații abuzive. Prin educație și profesionalizare, oferim fetelor instrumentele necesare pentru a-și construi un viitor independent și sigur. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cum poți susține Programul? 

Cele 5 burse, în valoare totală de 90.000 lei (aproximativ 4.500 euro), sunt oferite integral din Fondul Ana, susținut exclusiv prin donațiile oamenilor. Fiecare contribuție, indiferent de valoare, aduce mai aproape visul unei fete de a-și continua studiile și de a-și crea un viitor mai bun. 

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!