Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Combinatul de construcții din Chișinău SA Macon și-ar fi sistat activitatea. Cum a ajuns în așa situație

03 Oct. 2022, 11:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2022, 11:35 // Actualitate //  Realitatea.md

Combinatul de construcții din Chișinău, SA Macon, și-ar fi sistat activitatea vineri, 30 septembrie. Aproape 300 de angajați ar fi fost concediați. Anunțul a fost făcut de fostul deputat Alexandr Slusari Despre, care a menționat că această companie achita anual în bugetul public național de la 20-25 de milioane lei. În același timp, SA Macon nu a venit cu un anunț oficial în acest sens, iar la numerele de telefoane afișate pe site-ul combinatului nu a răspuns nimeni.

„Concurența neloială din Transnistria până la urmă a distrus cea mai veche întreprindere din Moldova. Industria noastră din domeniul materialelor de construcție nu rezistă cu tarife la gaz de 27 ori mai mare față de companiile din stânga Nistrului! Apare întrebare logică ce au făcut autoritățile noastre pentru susținerea producătorilor autohtoni în aceasta situația. Din păcate, tradițional totul s-a rezumat la declarațiile sterile”, a scris Slusari.

Slusari aruncă cu învinuiri în adresa ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, care ar fi promis companiei Macon ajutor. Mai mult, Slusari a mai declarat că ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, nu ar fi reacționat la apelurile și scrisorile ce parveneau de la compania Macon, inclusiv la cele venite de la alte companii importante din stat.

„A bâlbâit ceva despre necesitatea modernizării întreprinderii, a dat vina pe Consiliul Concurenței și a spus că oricum nu rămânem fără cărămidă. Adică, a reacționat în stilul lui de ONG-ist. Dacă ceva, totul vom importa, și trebuie să vă adaptați cu scumpiri”, a mai declarat fostul deputat.

Amintim că în august ministrul Economiei a comentat în cadrul emisiunii Rezoomat cu Ileana Pîrgaru informațiile din spațiul public potrivit cărora producătorul de materiale de construcții Macon și-ar putea sista activitatea.

Atunci compania spune că nu poate face față concurenței neloiale cu uzina de la Rîbnița, care achită un preț mult mai mic la gaz și energia electrică.

„În privința întreprinderii Macon cunosc încă din anii 2000 că aveau o eficiență redusă a echipamentelor sovietice. Mai mult decât atât, acum există interes de a face investiții în producerea cărămizilor în Republica Moldova. În cazul Macon trebuie și Consiliul Concurenței să-și facă lucrul, pentru că reprezentanții companiei invocă discrepanțe la condițiile de competitivitate. Este un subiect complicat pentru că astfel de regimuri variate nu prea există în lume. Căutăm soluții în privința lor”, a mai spus Sergiu Gaibu.

Combinatul de materiale de construcții S.A „Macon” sau uzina de cărămidă din Chișinău este una dintre cele mai vechi întreprinderi din Republica Moldova, care activează neîntrerupt de 122 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!