Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Comisia Europeană salută fortificarea stabilității sectorului financiar și politicile macroeconomice solide din Moldova

21 Iun. 2022, 17:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Iun. 2022, 17:13 // Actualitate //  Realitatea.md

În opinia sa cu privire la cererea de aderare a Republicii Moldova la UE, Comisia Europeană a remarcat progresele Republicii Moldova în mai multe domenii, între care fortificarea semnificativă a stabilității sectorului financiar și consolidarea politicilor macroeconomice. Astfel, a fost creată o bază solidă pentru continuarea alinierii la acquis-ul UE. Avizul a fost emis pe 17 iunie 2022 și recomandă Consiliului European să acorde Republicii Moldova perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene.

În documentul Comisiei Europene se arată că, înainte de manifestarea presiunilor inflaționiste globale alimentate de războiul din Ucraina, Banca Națională a Moldovei a reușit cu succes, în general, să mențină inflația în intervalul de țintă stabilit și a susținut o monedă națională stabilă. Totodată, pe fondul creșterii pronunțate a prețurilor la energie și produsele alimentare inflația rămâne una dintre provocările majore pentru stabilitatea macroeconomică a Moldovei în viitor.

În prezent, grație reformelor din ultimii ani, sectorul bancar pare bine capitalizat – toate băncile îndeplinesc rata de adecvare a capitalului, fiind remarcată o scădere substanțială a ponderii creditelor neperformante, se mai spune în avizul comisiei. Documentul precizează că datorită reformelor de succes din sectorul bancar, s-a îmbunătățit și accesul la finanțare, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Totodată, aceste concluzii sunt însoțite de o serie de recomandări pentru ca Republicii Moldova să i se acorde statutul de candidat la aderare la UE. Între acestea se numără și implementarea unui cadru cuprinzător în prevenirea spălării banilor, în conformitate cu standardele Grupului de acțiune financiară  – Financial Action Task Force (FATF).

Cererile de aderare la UE ale Moldovei, Ucrainei și Georgiei, în contextul avizelor Comisiei, vor fi discutate pe 23 și 24 iunie la Consiliul European.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!