Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Comisia Europeană va acorda Republicii Moldova un suport de 52 milioane euro. Vezi pentru ce sunt banii

02 Nov. 2022, 16:39
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2022, 16:39 // Economie //  Realitatea.md

Republica Moldova și Comisia Europeană vor semna două acorduri de asistență financiară nerambursabilă pentru țara noastră, în valoare totală de 52 de milioane de euro. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării celor două acorduri.

Acordul de finanțare privind Programul „UE pentru Reforme” prevede oferirea Republicii Moldova a unui grant de 27 de milioane euro. Domeniile prioritare pentru asistența europeană sunt politicile și programele privind populația și sănătatea reproductivă, guvernanța și societatea civilă, pacea și securitatea.

Printre prioritățile Acordului de finanțare a Programului „UE pentru redresare și reziliență” se numără:

  • economia rezilientă;
  • sustenabilă și integrată;
  • reziliența în materie de mediu și schimbările climatice;
  • societăți reziliente, echitabile și favorabile incluziunii.

Valoarea acestui Acord este de 25  milioane de euro, care, de asemenea, vor fi acordați cu titlu de grant.

Având în vedere consecințele imprevizibile ale războiului din Ucraina, ambele Acorduri vizează și abordarea nevoilor imediate ale populației afectate, consolidarea rezilienței și capacității de răspuns la impactul generat de război.

Acordurile de Finanțare urmează a fi semnate de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi,  din partea Republicii Moldova, și Lawrence Meredith, Director pentru relațiile cu țările din vecinătatea estică, din partea Comisiei Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:52 // Slider //  Daniela Baranovschi

Traficul transfrontalier prin punctul de trecere Stânca–Costești va fi temporar afectat sâmbătă, 7 noiembrie, din cauza unor lucrări tehnice. Intervențiile sunt programate între orele 11:00 și 15:00, perioadă în care participanții la trafic sunt îndemnați să aleagă alte puncte de trecere a frontierei cu România.

Potrivit autorităților, șoferii pot opta pentru punctele de trecere Lipcani, Leușeni, Sculeni, Cahul sau Leova.

Participanții la traficul transfrontalier sunt îndemnați să-și planifice din timp călătoriile pentru a evita întârzierile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!