Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Condamnare pentru trafic de droguri: Un cetățean ucrainean va sta 6 ani după gratii în Republica Moldova

11 Mai 2026, 10:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2026, 10:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Un cetățean ucrainean în vârstă de 35 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța i-a aplicat interdicția de a exercita activități legate de gestionarea substanțelor psihotrope pe o perioadă de 5 ani. 

Inculpatul a fost reținut la data de 5 septembrie 2025, pe bulevardul Dacia, în proximitatea lacului de lângă „Muzeul Satului”. Acesta a recunoscut în fața anchetatorilor că depozita drogurile în sol și le-a dezgropat în prezența poliției. Raportul de expertiză a stabilit că substanțele ridicate erau clephedrone (peste 87 g) și PVP (peste 23 g), cantități încadrate de lege ca proporții deosebit de mari.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său din capitală, anchetatorii au găsit marijuana, cântare electronice de mare precizie și diverse materiale pentru ambalarea drogurilor, precum pachete „zip-lock” și benzi adezive. Pe obiectele ridicate au fost identificate urme de substanțe stupefiante, confirmând activitatea de porționare și pregătire pentru vânzare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!