Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Confirmat de MAE! Chișinăul expulzează trei diplomați ruși după fuga lui Nesterovschi în stânga Nistrului

31 Mart. 2025, 16:13
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
31 Mart. 2025, 16:13 // Politica //  Realitatea.md

Confirmat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Chișinăul expulzează trei diplomați ruși după fuga deputatului Alexandr Nesterovschi în stânga Nistrului. MAE i-a transmis astăzi, 31 martie 2025, lui Oleg Ozerov, șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, o notă prin care trei angajați ai Ambasadei Ruse au fost declarați persoane indezirabile.

„Decizia autorităților moldovenești are la bază dovezi clare privind desfășurarea de activități contrare statutului diplomatic pe teritoriul Republicii Moldova. Diplomații respectivi urmează să părăsească țara”, precizează MAE.

La scurt timp, Oleg Ozerov, aflându-se la sediul MAE, a făcut câteva declarații pentru jurnaliști. Acesta a negat că Ambasada Rusiei l-ar fi ajutat pe Nesterovschi să fugă în stânga Nistrului. Mai mult, funcționarul a spus că nu știe cine este Nesterovschi.

VIDEO Ozerov, la MAE: Nu-l cunosc pe Nesterovschi. Despre el am aflat din presă

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit IPN, ambasada Federației Ruse va rămâne cu 6 diplomați la Chișinău și 15 persoane din stafful tehnic.

 

Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, se află în stânga Nistrului. Șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), într-un briefing de presă, a anunțat că deține probe precum că Rusia l-a ajutat pe Nesterovschi să se eschiveze de la închisoare. Mai exact, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, Nesterovschi a mers la Ambasada Rusiei la Chișinău, a intrat noaptea în curtea instituției, iar a doua zi, ar fi urcat într-un microbuz al ambasadei, cu numere diplomatice, și a fost dus în Transnistria.

Între timp, Ambasada Rusiei în Republica Moldova respinge acuzațiile despre „implicarea în treburile interne ale Moldovei”, calificându-le neîntemeiate.

SIS: Rusia l-a ajutat pe Nesterovschi să se eschiveze de la închisoare. Deputatul se ascunde în Transnistria

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!