Curs valutar
  • EUR
    19.7057
    0%
  • USD
    17.0288
    0%
  • RUB
    0.2098
    0%
  • RON
    3.8691
    0%
  • UAH
    0.4090
    0%

Congresul PPE a votat-o la București pe Ursula von der Leyen candidată pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

07 Mart. 2024, 17:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
07 Mart. 2024, 17:14 // Actualitate //  Elena Putregai

Congresul Partidului Popular European, reunit la București, a ales-o joi pe actuala președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept candidatul cap de listă al PPE pentru funcția de președintă a Comisiei pentru mandatul 2024-2029 ca urmare a alegerilor europene din 6-9 iunie.

von der Leyen, unicul candidat în cadrul Congresului, a fost aleasă cu 400 de voturi pentru și 89 împotrivă, rezultatele votului fiind anunțate la finalul lucrărilor Congresului, după discursul președintelui român Klaus Iohannis. Au votat, în total, 499 de delegați din 801 cu drept de vot, zece voturi fiind invalidate. 

“Mulțumesc. Este minunat să am încrederea și sprijinul vostru și să simt determinarea voastră. Suntem cu 90 de zile înainte de alegerile europene, suntem uniți, avem un manifest. Acum este momentul să mergem să convingem oameni, să le câștigăm inimile și mintea. Acest lucru este posibil”, a spus von der Leyen, în aplauzele sălii.

Congresul PPE de la București este un “moment definitoriu” iar semnalul pe care îl dă este acela că “PPE reprezintă Europa puternică și sigură, pașnică și prosperă, democratică și unită”, a afirmat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în capitala României, în cadrul unui amplu discurs susținut în calitate de candidat unic al Partidului Popular European pentru un nou mandat în fruntea Comisiei, alocuțiune urmată de votul celor peste 2.000 de delegați din 44 de țări prezente.

Rostind un discurs politic și electoral, Ursula von der Leyen și-a început pledoaria pentru viitorul Europei prin referința la propria familie și destinul ei european, a radiografiat influența Partidului Popular European la nivelul Uniunii Europene, exemplificând rolurile șefilor de stat sau de guvern și a expus prioritățile asumate în manifestul electoral al PPE, cu accent pe sprijinirea Ucrainei, migrație, competitivitate, apărare europeană, sprijinirea fermierilor și Planul Verde European și lupta împotriva extremismului de dreapta, a euroscepticismului și a anti-europenismului.

Când eram copil care creștea în Belgia tatăl meu vorbea adesea despre Europa, ca și cum ar fi făcut parte din familia noastră. El spunea mereu, Europa este atât de prețioasă și trebuie să avem grijă de ea, pentru că este tot ce avem. Spunea asta adesea la masa noastră din bucătărie, mie și fraților mei. Am 5 frați și o soră La acea vreme, nu am înțeles întotdeauna de ce. Astăzi, eu sunt cea care povestește aceeași poveste celor 7 copii ai noștri. Le spun că bunicul lor avea 15 ani când s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial“, și-a început von der Leyen discursul, într-un amestec de tradiție și istorie personală privind atașamentul față de Europa.

Candidatul PPE a arătat că generația tatălui ei crescuse înconjurată de anarhie, devastare și negare a demnității umane, moment când “ideea europeană a prins viață”.

“În 1957, a fost martor la înființarea comunității noastre cu doar șase membri. la acea vreme. Văzuse cum Cortina de Fier a coborât de la Marea Baltică până la Marea Adriatică, împărțind continentul nostru pentru decenii. (…) Tatăl meu a murit în 2014. Astăzi ar fi fost atât de mișcat de ceea ce am construit. 27 de state membre cu peste 450 de milioane de locuitori. Toți aceștia trăiesc în pace împreună într-o singură Uniune Europeană. Și Partidul Popular European, PPE, a fost pionierul acestui vis european încă de la începuturile sale. Cred că putem fi foarte mândri de acest lucru“, a spus ea, în aplauzele sălii.

Ursula von der Leyen a precizat că PPE a apărat întotdeauna valorile europene, statul de drept, respectarea drepturilor omului, economia socială de piață, accesul la asistență medicală și educație ca drept pentru toți și nu un privilegiu pentru câțivă.

Mamă a șapte copii, von der Leyen a spus:  “Credem că copiii noștri ar trebui să fie în siguranță și să alerge liberi pe câmpuri și în păduri, pe terenurile de joacă și pe terenurile de fotbal, așa cum am făcut-o și noi”.

“Ei merită să avem grijă de ei pentru un viitor sănătos, cu un mediu sănătos. Indiferent dacă vor crește în cel mai mare oraș sau în cel mai mic sat. Și mai presus de toate, noi credem în demnitatea fiecărei ființe umane. Aceasta este credința mea ca creștin-democrat (…) și pentru care vom lupta în aceste alegeri”, a continuat șefa Comisiei Europene.

Ea a subliniat faptul că lumea este la fel de periculoasă cum a fost de generații întregi, citând agresiunea Rusiei care a încercat să șteargă Ucraina de pe fața, războiul din Gaza și destabilizarea din Orientul Mijlociu și concurența economică agresivă a Chinei și a altora și la distorsiuni.

“Vedem puterea și pericolele unei ligi de dictatori în creștere și îngrijorătoare”, a afirmat von der Leyen, operând apoi o incursiune în pericolul pe care îl reprezintă curentele extremiste.

“Și acasă, prietenii lui Putin încearcă să ne rescrie istoria și să ne deturneze viitorul. Și să nu existe nici o îndoială ce este în joc în aceste alegeri. Europa noastră pașnică și unită este provocată ca niciodată înainte de populiști, naționaliști și demagogi. Fie că este vorba de extrema dreaptă sau de extrema stângă. Fie că este vorba de AfD, Rassemblement National, confederația sau Wasraschdene. Numele pot fi diferite, dar scopul este același: Vor să ne calce în picioare valorile și vor să ne distrugă Europa. Dar noi, PPE, nu vom permite niciodată ca acest lucru să se întâmpleAșadar, acesta este un moment definitoriu. Semnalul de astăzi de la București este – că PPE este în picioare pentru Europa puternică și sigură, pașnică și prosperă, democratică și unită“, a adăugat von der Leyen, într-un nou rând de aplauze din partea delegaților PPE.

Candidatul PPE a arătat că popularii europeni sunt o familie pro-UE, pro-Ucraina și pro-statul de drept în spiritul Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Vaclav Havel și Lech Walesa.

“Uitați-vă doar la ultimii cinci ani. Când Europa este unită, putem muta munții din loc”, a continuat ea.

Ea a salutat, în context, leadership-ul fiecărui lider național PPE din statele membre, referindu-se la premierul polonez Donald Tusk, președintele român Klaus Iohannis, premierul croat Andrej Plenkovic, premierul suedez Ulf Kristersson, premierul luxemburghez Luc Frieden, premierul finlandez Petteri Orpo, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, dar și la cancelarul austriac Karl Nehammer.

“Europa va fi alături de Ucraina, atâta timp cât va fi nevoie. Cu mai mult sprijin financiar și mai mult sprijin militar. Rusia a distrus case, spitale și grădinițe, dar nu au putut distruge visul. Visul unei Ucraine libere și prospere, care să își ocupe locul în inima Uniunii Europene. Astăzi, visul continuă să trăiască și în Moldova, Georgia și în Balcanii de Vest. Și împreună, vom transforma acest vis în realitate. Pentru că asta vor reprezenta întotdeauna Europa și PPE”, a mai spus von der Leyen.

Candidatul PPE și-a închis discursul cu asumarea unei “onoare de-o viață de a servi Europa noastră. “Să luptăm pentru Europa noastră. Trăiască Europa”, a conchis Ursula von der Leyen.

Peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări, precum și unsprezece şefi de state şi de guverne din Uniunea Europeană, împreună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au fost prezenți la Congresul Partidului Popular European din 6 – 7 martie de la Bucureşti în urma căruia a fost decis programul celei mai mari familii politice europene pentru alegerile europarlamentare din 6-9 iunie, precum și candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, în persoana Ursulei von der Leyen.

Președintele Comisiei este numit la discreția liderilor UE, după ce se ține cont de rezultatele alegerilor europene, ceea ce înseamnă că partidul care ajunge pe primul loc se bucură de privilegiul nescris de a controla executivul. Socialiștii și liberalii își împart, de obicei, restul funcțiilor de conducere.

În conformitate cu un proces denumit “Spitzenkandidaten”, convenit de partidele politice din UE, dar nu și de șefii de stat și de guvern, candidatul principal al grupării politice care obține cel mai mare număr de voturi la alegerile pentru Parlamentul European ar trebui să fie alegerea implicită pentru următorul șef al executivului UE.

von der Leyen, care a fost numită de liderii UE și confirmată de Parlamentul European cu o majoritate de doar nouă voturi peste limita minimă (383 dintr-un minim de 374) fără să fi candidat la alegerile din 2019 la nivelul UE, s-a confruntat cu critici potrivit cărora îi lipsește “legitimitatea democratică”.

Potrivit proiecțiilor de vot înregistrate până la 17 februarie 2024, PPE ar urma să obțină 172 de mandate, iar S&D 140 de mandate. Parlamentul European va avea 720 de locuri în legislatura 2024-2029 pe fondul schimbărilor demografice din UE, ceea ce înseamnă că o majoritate absolută, necesară pentru a numi un președinte al Comisiei Europene, presupune o coaliție formată din 361 de eurodeputați. Având în vedere sondajele existente, și în mandatul 2024-2029 va fi necesară o majoritate din cel puțin trei forțe politice. PPE și S&D sunt urmate, în intențiile de vot, de grupul suveranist și de extremă dreapta ID (87 de mandate), grupul liberal pro-european Renew Europe (84 de mandate), grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (77 de mandate) și grupul Verzilor (44 de mandate).

Tabăra politică care câștigă alegerile europene se află, de obicei, într-o poziție de negociere puternică în momentul în care intră în tratativele pentru pozițiile de conducere a instituțiilor puternice ale UE.

Alegerile pentru Parlamentul European au respectat o singură dată principiul “candidați cap de listă” (Spitzenkandidat), în momentul inaugural al procedurii, după alegerile europene din 2014, când candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a ajuns președinte al Comisiei Europene. În 2019, Consiliul European a ignorat propunerile candidaților cap de listă, precum Manfred Weber (PPE) sau Frans Timmermans (S&D), și a optat pentru numirea Ursulei von der Leyen (PPE) în fruntea Comisiei Europene.

Tratatul în vigoare al Uniunii Europene, cel de la Lisabona, precizează la aliniatul 7 al articolului 17 că, ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei.

Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care acest candidat nu întruneşte majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în conformitate cu aceeaşi procedură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
14 Oct. 2025, 12:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
14 Oct. 2025, 12:42 // Actualitate //  Cătălina Boico

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în cadrul emisiunii „Территория свободы” de la RLIVE TV, că conducerea de la Chișinău este gata să ofere din nou sprijin în furnizarea de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, dacă va primi o solicitare din partea autorităților de acolo.

Potrivit ministrului, pachetul de ajutor financiar de 60 de milioane de euro al Uniunii Europene, propus la începutul anului 2025 pentru a depăși criza energetică, rămâne în vigoare și poate fi utilizat dacă este necesar.

„Anul trecut, când tranzitul de gaze a fost oprit la 1 ianuarie, guvernul a oferit asistență regiunii. Ne amintim, de asemenea, de pachetul de ajutor al Uniunii Europene – 60 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro au fost alocate pentru achiziționarea de gaze. Acest pachet rămâne în vigoare”, a spus Dorin Junghietu.

Totodată, ministrul a adăugat că toate mecanismele de sprijin sunt pregătite să fie activate în cazul unei solicitări din partea malului stâng.

„Există măsuri și acțiuni. Le putem activa dacă se adresează. Guvernul i-a ajutat și anul trecut, oferindu-le consultanță privind achiziția de gaze”, a declarat politicianul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că în perioada de economisire a gazului în stânga Nistrului s-a încheiat, însă căldura încă lipsește. În instituțiile de învățământ este în continuare frig, în blocurile locative nu este apă caldă, iar vânzarea metanului la stațiile de alimentare nu a fost reluată. Regimul de economisire a gazului fost instituit pe 2 octombrie.

Din ianuarie 2025, Rusia nu mai livrează gaz în stânga Nistrului. Regimul separatist a făcut achiziții prin intermediul unei firme din maghiare, plătită de o companie din Dubai, după ce în ianuarie oamenii din regiune au stat în frig și s-au confruntat cu deconectări în evantai ale curentului electric.

UE a intervenit și a acordat ajutor pentru achiziții, însă conducerea regiunii a refuzat condiționalitățile pentru ca sprijinul să fie extins.

Regiunea transnistreană, din nou în frig. Perioada de economisire a gazului s-a încheiat, dar căldura încă lipsește

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
 
NO COMMENT | SUMMIT-UL EPC DE LA COPENHAGA
NO COMMENT | SUMMIT-UL EPC DE LA COPENHAGA
NO COMMENT | DECLARAȚIILE CANDIDAȚILOR LA ÎNCHIDEREA SECȚIILOR DE VOT
NO COMMENT | DECLARAȚIILE CANDIDAȚILOR LA ÎNCHIDEREA SECȚIILOR DE VOT
NO COMMENT | REPUBLICA MOLDOVA ÎȘI ALEGE PARLAMENTUL
NO COMMENT | REPUBLICA MOLDOVA ÎȘI ALEGE PARLAMENTUL
NO COMMENT | PENTRU CE VOTEAZĂ MOLDOVENII DIN DIASPORA?
NO COMMENT | PENTRU CE VOTEAZĂ MOLDOVENII DIN DIASPORA?
NO COMMENT | DECLARAȚIILE OFICIALILOR LA IEȘIREA DE LA VOT
NO COMMENT | DECLARAȚIILE OFICIALILOR LA IEȘIREA DE LA VOT
NO COMMENT | CUM AU VOTAT CANDIDAȚII ÎNSCRIȘI ÎN CURSA ELECTORALĂ
NO COMMENT | CUM AU VOTAT CANDIDAȚII ÎNSCRIȘI ÎN CURSA ELECTORALĂ