Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Congresul SUA a deschis procedura de destituire a președintelui Joe Biden. Ce acuzații sunt aduse

14 Dec. 2023, 10:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea MD
14 Dec. 2023, 10:41 // În Lume //  Realitatea MD

Congresul american a aprobat miercuri 13 decembrie 2023,  formalizarea procedurii de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva actualului preşedinte democrat Joe Biden, motivată de afacerile controversate din străinătate ale fiului său, şi considerată drept o „combinaţie politică nefondată” de către şeful statului. Președintele este acuzat că şi-a folosit influenţa când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său să facă afaceri discutabile în China şi în Ucraina.

Preşedintele, democraţii şi fiul său neagă în mod categoric aceste acuzaţii.

„Republicanii aleg să-şi piardă timpul cu o combinaţie politică nefondată. În loc să lucreze pentru a face mai bună viaţa americanilor, prioritatea lor este să mă atace cu minciuni”, a spus Joe Biden, scrie digi24.ro.

O anchetă pentru destituire, cerută de multă vreme de aleşii apropiaţi de Donald Trump cu care Joe Biden s-ar putea confrunta la alegerile din 2024, a fost deja deschisă împotriva lui Joe Biden în vară. O primă audiere parlamentară a fost organizată chiar pe această temă la sfârşitul lui septembrie, în cadrul căreia experţii chestionaţi au convenit că în prezent nu există nimic care să justifice o punere sub acuzare a preşedintelui Biden.

Constituţia americană prevede că Congresul îl poate destitui pe preşedinte pentru „trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte grave”.  Procedura se desfăşoară în două etape.  După ce şi-a finalizat ancheta, Camera Reprezentanţilor votează, cu majoritate simplă, articolele de punere sub acuzare, detaliind faptele reproşate preşedintelui: este ceea ce se numeşte „impeachment” în engleză.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dacă punerea sub acuzare este votată, Senatul, camera superioară a Congresului, l-ar judeca pe preşedinte. El ar fi foarte probabil achitat, partidul lui Joe Biden fiind majoritar în această cameră.

Niciodată un preşedinte nu a fost destituit în istoria SUA. Trei au fost puşi sub acuzare: Andrew Johnson în 1868, Bill Clinton în 1998 şi Donald Trump în 2019 şi 2021. Dar toţi au fost achitaţi în cele din urmă.  Richard Nixon a preferat să demisioneze în 1974 pentru a evita o destituire sigură de către Congres din cauza scandalului Watergate.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!