Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Consiliul Audiovizualului a informat premierul, președinta, procurorii și SIS despre subminarea presei în Găgăuzia

27 Iun. 2024, 16:26
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
27 Iun. 2024, 16:26 // Politica //  Elena Putregai

Consiliul Audiovizualului (CA) califică votarea la Comrat a unui mecanism „paralel” de licențiere a posturilor TV și radio drept „tentativă de eludare a Codului serviciilor media audiovizuale și a hotărârilor instanțelor de judecată naționale”. Comentariul a fost făcut de președinta CA, Liliana Vițu, pentru Media-Azi, platforma de știri a Centrului pentru Jurnalism Independent, cu precizarea că, de îndată ce proiectul a revenit pe ordinea de zi a Adunării Populare a Găgăuziei, instituția a informat Guvernul, care are reprezentant în teritoriu, comisiile de profil ale Parlamentului, Președinția, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Procuratura Generală. 

„Norma legală menționată intră în contradicție evidentă cu prevederile Codului nr. 174/2018 și Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător nr. 160/2011, care stabilesc condițiile și procedurile aferente eliberării licenței de emisie, unica autoritate competentă de a elibera acte permisive în domeniul audiovizual fiind Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova. Înlocuirea licenței de emisie cu așa-numitul permis Izin, în baza căruia vor putea funcționa furnizorii de servicii media audiovizuale din UTAG, creează riscul iminent de apariție (sau continuare a activității) a unor servicii de televiziune și de radiodifuziune sonoră plasate în afara câmpului legal”, a declarat Liliana Vițu.

Totodată, președinta CA a amintit că „prin Încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 5 octombrie 2022, au fost declarate inadmisibile recursurile depuse de Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei împotriva Hotărârii Curții de Apel Comrat, prin care Legea UTA Găgăuzia cu privire la licențierea unor genuri de activități, din 7 iulie 2000, adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei, a fost anulată ca fiind ilegală, constatând că aceasta contravine legilor ierarhic superioare. Astfel, prin promovarea proiectului menționat mai sus, se urmărește scopul eludării hotărârilor instanțelor de judecată naționale”.

Proiectul de lege, care reprezintă o nouă tentativă de reglementare a mass-mediei la nivel local, a fost votat în primă lectură pe 25 iunie. Între altele, se instituie o nouă procedură de licențiere a activității posturilor TV și de radio din Găgăuzia, care constă în obținerea din partea Direcției Generale Construcții și Infrastructură a UTAG, contra cost, a unei autorizații numite Izin.

Amintim că mai multe ONG-uri de media au criticat inițiativa într-o declarație publică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 15:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:32 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 4.000 de alegători au votat până la ora 15:00 în cele șase localități din Republica Moldova unde astăzi au loc alegeri locale noi. Prezența la urne constituie 24,71% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 460 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 26,68%.

Cea mai scăzută prezență la vot se înregistrează în satul Novosiolovca, raionul Taraclia, unde au votat 17,73% dintre alegători. Urmează localitatea Tomai din UTA Găgăuzia, cu o rată de participare de 20,44%.

Datele actualizate privind prezența la vot pot fi consultate pe pagina oficială a CEC, la rubricile dedicate alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!