Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Consiliul Audiovizualului câștigă în instanță „lupta” împotriva NTV Moldova

04 Mart. 2024, 18:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Mart. 2024, 18:30 // Actualitate //  Realitatea.md

Curtea de Apel (CA) Chișinău a menținut ca legală decizia Consiliului Audiovizualului (CA) din 11 martie 2022, prin care PP „Exclusiv Media” SRL, fondatoarea serviciului de televiziune NTV Moldova, a fost sancționată cu două amenzi în sumă de 20.000 de lei pentru prezentare unilaterală a informației, lipsă de imparțialitate și echilibru a opiniilor în știri.

Pe 21 și 22 februarie 2022, NTV Moldova a retransmis programul „Сегодня” din Federația Rusă, unde au fost difuzate mai multe subiecte legate de criza de securitate din regiune, discursul președintelui rus despre motivele recunoașterii independenței regiunilor separatiste din Estul Ucrainei și declarațiile mai multor deputați ruși.

„În primul subiect din 21 februarie nu a fost asigurat echilibrul de opinii, fiind prezentată unilateral ședința Consiliului Suprem de Securitate din Federația Rusă, în care președintele rus a anunțat decizia față de cele două regiuni: „Мы не говорим о вхождении ЛНР-ДНР в состав РФ, обсуждаем независимость.” „Главы ДНР и ЛНР, Пушилин и Пасечник обратились к Путину с просьбой признать независимость своих республик. Пасечник: Признание Россией ЛНР позволит избежать массовой гибели жителей республики, 300 тысяч из которых – граждане России”. Unele enunțuri a lui Putin s-au dublat pe burtieră: „Киевские власти дважды провели карательные операции на Донбассе, сейчас обострение происходит в третий раз”. S-a mai afirmat că Federația Rusă a făcut uz de mai multe metode pentru reglementarea conflictului din estul Ucrainei, în timp ce Kievul ar fi „sabotat” soluționarea pașnică a acestuia. Comentariile din studio au reafirmat constatările lui Putin despre faptul că procesul de negocieri ar fi ajuns în impas și că intrarea Ucrainei în NATO ar amplifica pericolele pentru Federația Rusă”, se arată într-un comunicat al CA.

Al doilea subiect a redat integral, în orele de maximă audiență, discursul lui Vladimir Putin.

„Acesta s-a referit la necesitatea recunoașterii republicilor separatiste din estul Ucrainei, făcând și o retrospectivă istorică. În timp ce cuvântarea abunda de amenințări și acuzații grave în adresa autorităților ucrainene și a reprezentanților statelor occidentale, postul nu a intervenit sub nicio formă pentru a echilibra declarațiile cu alte opinii. În discurs, Putin a contestat existența statului Ucraina, catalogându-l drept „artificial, fondat de bolșevici” și a făcut afirmații despre corupția elitelor din țara vecină și despre societatea și guvernarea ucraineană: „Не удивительно что украинское общество столкнулось с ростом крайнего национализма, который быстро приобрёл форму агрессивной русофобии и неонацизма.”„Радикалы, захватившие власть, организовали преследования, настоящий террор, в отношении тех, кто выступал против антиконституционных действий.

În programul de pe 22 februarie 2022 au fost difuzate 9 subiecte despre recunoașterea independenței regiunilor separatiste, fiind date și fragmente din discursul din ziua precedentă a liderului rus: „Россия сделала всё для сохранения территориальной целостности Украины”.

Comentariile prezentatorului au susținut, și de această dată, afirmațiile Kremlinului: „Нежелание Киева выполнять Минские договорённости и урегулировать конфликт в Донбассе только свидетельствуют об агрессивном настрое Украины и её союзников”, menționează CA.

În alte subiecte a fost reflectată ratificarea acordurilor de către deputații Dumei de Stat vizavi de Donețk și Lugansk, toți având o singură poziție: „Это решение… наверное, единственное правильное в той ситуации, когда весь мир стоял на пороге войны.”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Au fost prezentate și declarațiile președintelui Ucrainei și ale liderilor altor state, cărora, însă, li s-a acordat puțin timp, argumentele fiind prezentate superficial, ceea ce a făcut dificilă înțelegerea de către spectatori a răspunsului la acuzațiile aduse.

Lipsa de imparțialitate și de echilibru s-a atestat și în unele buletine locale de știri. Amintim că, pe 10 februarie 2023, prima instanță a acordat câștig de cauză CA pe acest caz.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!