Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Consiliul Concurenței s-a apucat de capul celor de la TransAutoGaz după majorarea prețului la gaz metan

25 Ian. 2022, 10:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Ian. 2022, 10:54 // Actualitate //  Realitatea.md

După ce sâmbătă, 22 ianuarie, prețul la gazul metan a înregistrat o creștere substanțială de la 12,80 lei la 17,60 lei, „TransAutoGaz” venind cu o reacție prin care justifică majorarea prețul pentru gazul metan, Consiliul Concurenței anunță că investighează cazul.

În urma unei solicitări de informații expediată de către Grupul de Presă Realitatea (Realitatea.md, Bani.md, Rlive TV, Rlive.md), Consiliul Concurenței a venit cu următoarele clarificări:

În scopul exercitării atribuţiilor sale prevăzute de Legea concurenței nr. 183/2012,  Consiliul Concurenţei a solicitat documentele și informațiile relevante de la titularii de licență de furnizare a gazelor naturale comprimate pentru vehicule la staţiile de alimentare. Consiliul Concurenței se va putea pronunța, ulterior, după acumularea materialului probator și, respectiv, examinarea acestuia.

De asemenea, Consiliul Concurenţei menționează că „va întreprinde toate acțiunile procedurale  prevăzute de Legea concurenței nr. 183/2012.  Astefel, în cazul în care vor exista temeiuri rezonabile pentru a suspecta încălcarea legislaţiei concurenţiale, Plenul Consiliului Concurenţei va adopta o dispoziţie de iniţiere a investigaţiei”.

Amintim că luni, 24 ianuarie, ANRE a emis o declarație în care spune că a sesizat Consiliul Concurenței vizavi de majorarea operată de „TransAutoGaz”.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!