Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Controale ANTA pe drumurile naționale: Zeci de șoferi, sancționați pentru depășirea tonajului

17 Iul. 2026, 11:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
17 Iul. 2026, 11:17 // Societate //  Daniela Baranovschi

Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au aplicat zeci de amenzi după ce au depistat mai multe încălcări în timpul controalelor efectuate asupra vehiculelor de mare tonaj. În unele cazuri, au fost ridicat plăcuțele și certificatele de înmatriculare ale vehiculelor până la achitarea sancțiunilor.

În cadrul campaniei naționale „Drumuri bune doar prin responsabilitate”, inspectorii au verificat 348 de vehicule.

În urma controalelor, au fost întocmite 32 de procese-verbale pe numele persoanelor fizice care au depășit masa totală admisă cu până la 20%. Fiecare dintre acestea a fost amendată cu 10.200 de lei. Alte cinci persoane juridice au primit amenzi de câte 3.750 de lei pentru aceeași abatere.

De asemenea, șase persoane fizice au fost sancționate cu câte 13.750 de lei pentru depășirea limitei de masă cu cel puțin 20%, iar două persoane juridice au primit amenzi de câte 5.000 de lei pentru aceeași încălcare.

Inspectorii au sancționat și trei persoane fizice care au transportat mărfuri cu depășirea masei totale și a dimensiunilor admise fără autorizații speciale de transport. Valoarea totală a amenzilor aplicate în aceste cazuri a fost de 7.500 de lei.

În nouă cazuri, ANTA a ridicat plăcuțele și certificatele de înmatriculare ale vehiculelor până la achitarea amenzilor.

Totodată, inspectorii au întocmit 41 de procese-verbale pentru calcularea taxei de folosire a drumurilor. Valoarea totală a taxelor stabilite a ajuns la 48.599,11 lei.

ANTA anunță că echipele de control verifică zilnic vehiculele de mare tonaj în punctele de cântărire de pe traseele naționale. Inspectorii verifică respectarea masei totale maxime admise și a condițiilor de transport al mărfurilor.

Instituția le reamintește transportatorilor și șoferilor că trebuie să își planifice traseele în funcție de tonajul vehiculelor și de restricțiile de pe fiecare categorie de drum, pentru a evita sancțiunile și pentru a reduce degradarea infrastructurii rutiere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 19:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Oct. 2026, 19:29 // Slider //  Victoria Laur

Deputatul Vasile Costiuc afirmă că fermierii au temei să protesteze și să își manifeste nemulțumirea. Parlamentarul afirmă că nu a văzut acțiuni ale autorităților pentru a-i sprijini.

Declarația vine după ce reprezentanții ramurii au declarat că ar putea veni cu tehnica agricolă la Chișinău. Totodată, deputatul susține că a discutat problemele fermierilor cu comisarul european responsabil de economie.

„Au temei pentru a ieși public și a-și manifesta nemulțumirea. Nu a fost niciodată așa de complicat. Nu am văzut acțiuni din partea ministrului Agriculturii, să vină cu solicitări către Parlament. Să vină să spună că pentru fermieri putem plafona accizele TVA la motorină la 20 de lei. Să spună domnul ministru Osmochescu că nu putem ajuta mai mult fermierii, pentru că suntem limitați ca buget, dar o să vorbim. Astăzi am avut discuții cu comisarul Uniunii Europene responsabil de economie și i-am spus anumite probleme pe care le vedem noi, inclusiv fermierii care sunt ramura de bază ale economiei, iar prăbușirea lor înseamnă scăderea creșterii economice. (…) Noi nu exportăm nimic. Fermierii vând grâu ca pe vremea lui Voronin. Oamenii ăștia fizic nu au cum să reziste”, a declarat Costiuc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fermierii din Fălești au ieșit pe 28 septembrie la protest și au scot la marginea traseelor tehnica agricolă. Aceștia cer autorităților să mențină cota TVA de 8% pentru cereale și oleaginoase, să prelungească până cel puțin la 31 decembrie 2026 licențierea importurilor de cereale și floarea-soarelui și să ramburseze acciza pentru motorina procurată în perioada 1 iunie–1 decembrie 2026. Dacă revendicările lor nu vor fi acceptate, ei amenință să pornească cu tractoarele spre Capitală.

Eugeniu Osmochescu a precizat ulterior că membrii cabinetului de miniștri analizează solicitările fermierilor, dar nu vor adopta vreo decizie, înainte de a-i evalua costurile.