Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

COVID-19 în Moldova: 224 de cazuri de infectare și 11 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

12 Mai 2021, 17:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Mai 2021, 17:28 // Societate //  Realitatea.md

În ultimele 24 de ore, din cele 5.936 de teste efectuate, au fost confirmate alte 224 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 11 decese. Din numărul total de cazuri, patru sunt de import: 2-Turcia, 1-Romania, 1- Rusia.

Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 253.173 Din numărul total de cazuri, patru sunt în rândul lucrătorilor medicali: (3-medic, 1-asistenți medicali, 0-personal auxiliar). În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 1.388 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 171 în stare extrem de gravă (22 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 196 persoane au fost vindecate. În total, 244.073 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 1.471 persoane, iar 14.173 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, MSMPS anunță înregistrarea deceselor provocate de COVID-19:

Deces 5971: Femeie de 72 de ani din r. Cimișlia, internată în SR. Hîncești. Comorbidități: Cardiopatie, hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Deces 5972: Femeie de 87 de de ani din r. Glodeni, internată în SR. Glodeni. Comorbidități: cardiopatie, fibrilație atrială.

Deces 5973: Femeie de 74 de ani din or. Edineț, internată în IMSP IMU. Comorbidități: diabet zaharat, hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă, diabet zaharat, nefropatie mixtă, pancreatită cronică.

Deces 5974: Bărbat de 59 de ani din mun. Chișinău, internat în IMSP IMU. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială, pancreatita cronică, hepatită reactivă, diabet zaharat.

Deces 5975: Bărbat de 22 de ani din r. Călărași, internat în SR. Călărași. Comorbidități: hipertensiune arterială, nefropatie, diabet zaharat.

Deces 5976: Femeie de 71 de ani din or. Comrat, internată în SR. Comrat. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Deces 5977: Bărbat de 63 de ani din or. Comrat, internat în SR. Comrat. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Deces 5978: Femeie de 74 de ani din or. Comrat, internată în SR. Comrat. Comorbidități: hipertensiune arterială.

Deces 5979: Femeie de 61 de ani din mun. Bălți, internată în SC. Bălți. Comorbidități: hipertensiune arterială.

Deces 5980: Bărbat de 80 de ani din mun. Bălți, internat în SC. Bălți. Comorbidități: hipertensiune arterială.

Deces 5981: Femeie de 61 de ani din or. Briceni, internată în SR. Briceni.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.