Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Crește alarmant numărul moldovenilor care s-au intoxicat cu ciuperci

15 Oct. 2024, 16:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Oct. 2024, 16:30 // Societate //  Realitatea.md

Crește alarmant numărul cazurilor de intoxicare, în rândul moldovenilor. Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), doar în ultima săptămână, medicii de pe ambulanță au fost solicitați pentru 141 persoane cu urgențe toxice.

Din numărul total, 95 persoane s-au intoxicat cu ciuperci, cu 10 cazuri mai multe decât săptămâna trecută, 20 cu medicamente, 14 cu alcool și 4 cu droguri, iar 2 persoane – cu monoxid și dioxid de carbon.

Totodată, în perioada 7 – 13 octombrie, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 60 persoane cu urgențe generate de agenți fizici, chimici și de mediu.

Echipele AMU au acordat ajutor medical la etapa de prespital la 81 persoane (69 maturi și 12 copii), care au avut de suferit în urma celor 69 de accidente rutiere produse pe traseele țării.

Ulterior, 61 pacienți (52 maturi și 9 copii) au fost transportați la spital pentru tratament corespunzător.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!