Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Crește cererea pentru protezare în Moldova: Aproximativ 3.500 de operații au fost realizate în 2025

16 Iul. 2025, 11:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
16 Iul. 2025, 11:50 // Societate //  Cătălina Boico

În prima jumătate a anului 2025, în Moldova au fost efectuate circa 3.500 de operații de protezare a șoldului și genunchiului, în creștere cu aproximativ 400 față de aceeași perioadă a anului precedent. Potrivit CNAM, cele mai multe intervenții au vizat genunchii – 2.450, urmate de șolduri – 1.018, și 9 operații la umăr.

Intervențiile chirurgicale au fost realizate în cadrul programului special de protezare a aparatului locomotor, finanțat din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).

„Pentru cazurile tratate în șase luni ale anului curent în cadrul programului respectiv, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat peste 232 de milioane de lei, în creștere cu circa 25 de milioane comparativ cu aceeași perioadă din 2024.

Suplimentar plăţii per caz tratat în cadrul sistemului DRG (sistem de clasificare în grupe de diagnostice), au fost alocate peste 8,5 milioane de lei pentru consumabilele costisitoare pentru intervenții de revizie la șold, genunchi și umăr, proteze individuale şi consumabilele necesare pentru reabilitarea pacienților cu tumori ale aparatului locomotor”, transmite instituția.

Operaţiile de protezare a articulaţiilor mari au fost realizate în 22 de instituţii medicale: Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Bălți, SCM „Sfânta Treime”, Spitalul Raional Edineţ, Spitalul Raional Soroca, Spitalul Raional Floreşti, Spitalul Raional Orhei, Spitalul Raional Ungheni, Spitalul Raional Hânceşti, Spitalul Raional Căușeni „Ana și Alexandru”, Spitalul Raional Cahul, Spitalul Raional Comrat „Isaac Gurfinchel”, SC „Balcombe” SRL, SRL „Medpharmconsult”, Spitalul Internațional „MEDPARK”, CMI „Cardiomed” SRL, SC „Repromed” SRL, ÎȘP „Incomed” SRL, SRL „Novamed Nord” și Spitalul Clinic Militar Central.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru anul 2025 au fost procurate 6671 de cazuri de protezare a aparatului locomotor în sumă de peste 460 de milioane de lei, inclusiv consumabile costisitoare de peste 31 milioane de lei. De intervenții de protezare beneficiază în mod gratuit toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale pentru o astfel de operație şi se află pe listele de aşteptare.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 06:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2026, 06:29 // Slider //  Ursu Ana

Ploi pe întreg teritoriul țării și temperaturi de cel mult 11 grade Celsius. Meteorologii prognozează pentru marți, 3 noiembrie, cer noros și vreme rece în toată Republica Moldova.

Pe parcursul nopții, pe arii extinse vor cădea ploi slabe, izolat moderate, iar în unele regiuni acestea vor fi puternice. În timpul zilei, precipitațiile se vor rări, fiind prognozate ploi slabe, izolat.

Vântul va sufla din nord, slab până la moderat.

Temperaturile minime nocturne vor oscila între 5 și 9 grade Celsius, iar ziua valorile termice nu vor depăși 7–11 grade.

La Chișinău, sunt prognozate aproximativ +7 grade noaptea și +9 grade ziua și ploi slabe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!