Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

Creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor: Se crede că ramurile sfințite păstrate la icoane sunt bune de leac

28 Apr. 2024, 10:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
28 Apr. 2024, 10:00 // Actualitate //  Elena Putregai

Duminica Floriilor sau Floriile este o sărbătoare care nu are dată fixă, dar se sărbătorește în ultima duminică dinaintea Paștelui. În anul 2024, a căzut pe data de 28, adică azi, în contextul în care peste o săptămână, pe 5 mai, marcăm Paștele, după care pe 11, 12 sau 13 mai, în funcție de sate, Blajinii.

Săptămîna pînă la Florii se mai numește în popor Săptămîna Floriilor. Pentru creștini, bucuria sărbătoririi Duminicii Floriilor este determinată și de faptul că vestește apropierea sfîrșitului Postului Mare, și mai ales, Învierea Domnului Isus Hristos.

Sărbătoarea își are originea în antichitate și anume în organizarea vestitelor serbări de primăvară Floralia în cinstea zeiței Flora. În Dacia sărbătoarea devenită foarte populară era numită Florilia. Deși inițial sărbătoarea era dedicată venirii primăverii și renașterii naturii, creștinii au asimilat-o atribuindu-i conotații religioase.

Conform tradiției creștine, sărbătoarea Intrării Domnului Isus Hristos în Ierusalim care a fost întîmpinat de popor cu ovații, flori și ramuri înflorite de palmier, curmal și măslin s-a suprapus peste cea veche, numită în terminologia populară Florii. Astfel această simbioză armonioasă a generat tradiții și obiceiuri spectaculoase.

Sîmbăta dinaintea Floriilor numită și Sîmbăta lui Lazăr, se serbează amintirea celor trei Lazări. Lazăr cel sărac, pomenit de evanghelistul Luca, Lazăr din Betania, fratele Mariei și Martei, cel înviat de Hristos și un alt Lazăr, cunoscut sub numele Lăzărel sau Lăzărică despre care se mai spune că „ar fi murit de dorul plăcintelor”.

Pînă în prezent la sudul Moldovei în satele Văleni, Slobozia Mare, Cîșlița Prut, Giurgiulești din raionul Cahul, s-a păstrat un frumos obicei prin care se celebrează Lăzărelul. Inițial ziua închinată lui Lazăr a fost o veche sărbătoare populară cu ocazia sosirii primăverii prin care se celebra învierea sezonieră a naturii.

Obiceiul străvechi Lăzărelul este un „ceremonial complex” al unei cete de fete pînă la 15 ani, structurat după modelul colindatului, cu ocazia sosirii primăverii. Fetele merg prin sat de la casă la casă, prezentînd ceremonialul Lăzărelului. Pe parcursul reprezentaţiei Lăzărelului se cîntă drama eroului vegetației, care „moare” și „învie” anual printr-un flăcău pe nume Lazăr. Drept mulțumire pentru această prezentare fetele sînt răsplătite cu daruri: ouă crude nevopsite, făină, fructe uscate, bomboane și bani mărunți.

După Sîmbăta lui Lazăr, se sărbătorește Duminica Floriilior. În tradiția autohtonă de Florii creștinii aduc și primesc de la biserică ramuri de salcie sfințite, totdeauna înflorite în această perioadă, numite în popor și „mîțișori”. Dimineața se merge la slujbă, pe parcursul căreia creștinii se roagă ținînd în mîini flori, crenguțe de salcie și lumînări aprinse.

Se crede că ramurile sfințite de Florii, care ulterior erau păstrate la icoane sînt bune de leac pentru multe boli și vor apăra casa și gospodăria de incendii, grindină și trăsnete. Ramurile de la Florii sînt considerate simboluri ale fertilității și vegetației de primăvară. Prin urmare, putem aminti obiceiurile păstrate pînă în prezent de a pune crenguțe sfințite în grădini sau a le îngropa sub brazdă în speranța unei roade bogate.

În Moldova se cunosc mai multe datini și credințe specifice Duminicii Floriilor. În acest sens le vom enumera doar pe cele mai răspîndite și reprezentative.

–  Se consideră că așa cum este timpul în ziua de Florii, așa va fi și la Paște;
–  În această zi creștinii se îngrijesc de suflet spovedindu-se și împărtășindu-se, în același timp, au grijă și de sufletul celor decedați, făcînd pomeni la biserică și îngrijind de morminte;
–  Despre cei care se Împărtășesc în Duminica Floriilor se spune că orice dorință pe care și-o pun în momentul cînd se apropie de preot, se va îndeplini;
–  Bărbații se încingeau cu ramuri de salcie peste mijloc, crezînd că aceasta îi va apăra de boli și îi va face mai puternici;
–  Fetele în noaptea de Florii pun busuioc sfințit sub pernă, pentru a deveni mai frumoase și mai sănătoase;
–  Se crede că cine înghite unul sau trei mugurași de salcie în ziua de Florii va fi sănătos tot anul, îndeosebi va fi ferit de durerile de gît;
–  În această zi este bine să se sădească pomi pentru că aceștia să se prindă ușor și să rodească;
–  Dacă atingi cu salcie sfințită un obiect sau un animal pregătit de vînzare, se îmbulzesc cumpărătorii la fel ca oamenii în ziua de Florii după rămurele sfințite;
–  De Florii se mănîncă bucate din pește;
–  În această zi își sărbătoresc zilele onomastice toți cei care au prenume de flori: Florica, Florina, Florin, Violeta, Viorica, Viorel, Lăcrimioară etc., fiind o tradiție mai recentă.

Un aspect important al sărbătoririi Floriilor este că în această zi Biserica dă dezlegare la pește și la vin, „ca să pară postul mai mic”, spun creștinii. Îndeosebi la masa din ziua respectivă se mănîncă pește prăjit în ulei ori pește sărat. Explicațiile teologilor în acest sens sînt următoarele: „Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, deși cade în plin post. De aceea, biserica a dat binecuvîntare celor, care au postit neîntrerupt ca de Florii să bea vin și să mănînce pește”.

Duminica Floriilor, este o sărbătoare ce simbolizează dorința tuturor de a avea o viață la fel de ușoară, frumoasă ca și florile, iar crenguțele de salcie sfințite la Florii să ne ferească de necazuri!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
14 Sept. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Sept. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu oficialii sloveni despre parcursul european al Republicii Moldova și reformele necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană. Întâlnirile au avut loc în cadrul vizitei sale de lucru pe care Grosu o efectuează în Slovenia.

Șeful Parlamentului s-a întâlnit cu președintele Adunării Naționale a Sloveniei, Zoran Stevanović. Potrivit lui Grosu, discuțiile s-au axat pe progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare la UE.

„Toamna aceasta este o perioadă foarte importantă pentru noi: urmează să adoptăm circa 200 de proiecte care ne vor apropia și mai mult de standardele europene și de obiectivul nostru de a deveni stat membru al Uniunii Europene”, a declarat Igor Grosu.

Ulterior, președintele Parlamentului s-a întâlnit cu vicepreședintele Adunării Naționale a Sloveniei, Danijel Krivec. Cei doi au discutat despre rolul parlamentelor în procesul de aderare și despre cooperarea dintre instituțiile celor două țări.

Igor Grosu a subliniat că experiența Sloveniei este importantă pentru Republica Moldova. Potrivit lui, Slovenia a folosit procesul de aderare la UE pentru a-și reforma și moderniza instituțiile, reușind să se integreze în Uniunea Europeană.

Grosu a mulțumit autorităților slovene pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană și a menționat că susținerea unei țări care a trecut printr-un parcurs similar este deosebit de importantă pentru Chișinău.