Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

CSE cel atotputernic! Guvernul are PRIORITATE la organizarea întrunirilor în perioada 14 mai – 2 iunie

11 Mai 2023, 15:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
11 Mai 2023, 15:04 // Actualitate //  Victoria Laur

Guvernul are prioritate la organizarea întrunirilor în perioada 14 mai – 2 iunie. Decizia a fost luată de Comisia Situații Excepționale.

Chiar dacă alți organizatori, inclusiv administrații locale, au depus notificări în prealabil precum că vor să organizeze evenimente, autoritățile centrale vor avea prioritate, se arată în decizie. Se va întâmpla indiferent de ordinea în care a fost depusă declarația corespuzătoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, autoritățile din Orhei, Anenii Noi și Criuleni urmează să prezinte timp de o zi Cancelariei de Stat copiile notificărilor deja depuse. De asemenea, imediat ce decizia CSE intră în vigoare, acestea vor prezenta, după înregistrare, copiile declarațiilor care se vor depune până pe 2 iunie.

Pe 21 mai, majoritatea de la guvernare organizează Adunarea Națională Moldova Europeană. Pe 1-2 iunie în Republica Moldova se desfășoară Summitul Comunității Politice Europene, care adună peste 40 de oficiali de rang înalt, inclusiv din UE.

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 09:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Aug. 2026, 09:49 // Slider //  Daniela Baranovschi

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) nu vor participa la ședința solemnă organizată astăzi, 26 august, la Președinție, cu prilejul celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Socialiștii spun că vor marca această aniversare alături de cetățeni, în raioanele țării.

Într-un mesaj public, PSRM a calificat evenimentul de la Președinție drept unul al „ipocriziei” și a criticat guvernarea PAS și Președinția.

Socialiștii susțin că actuala guvernare nu are credibilitatea de a se prezenta drept apărătoare a statului și a intereselor cetățenilor. Formațiunea acuză guvernarea PAS că a admis oficial posibilitatea ca Republica Moldova să renunțe la suveranitate, independență și statalitate printr-o eventuală unire cu România.

„Nu vom sta la aceeași masă festivă cu cei care nu cred în viitorul statului Republica Moldova. În aceste zile, vom fi alături de cetățeni, în localitățile țării, pentru a le asculta problemele, a le înțelege preocupările și a le consolida încrederea într-un viitor mai bun, într-o Moldovă suverană, independentă și prosperă”, au transmis reprezentanții PSRM miercuri.

Precizăm că, sedința solemnă este organizată miercuri, 26 august, în sala istorică a clădirii Președinției în care, la 27 august 1991, a fost votată Declarația de Independență.

La eveniment vor fi prezenți președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, deputați, membri ai Guvernului și ai Curții Constituționale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai corpului diplomatic, mediului academic și societății civile.

Vor participa și reprezentanți ai Asociației Obștești „Parlamentul Independenței”, care reunește foști deputați ai primului Parlament ales democratic al Republicii Moldova, semnatari și votanți ai Declarației de Independență.

Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată la 27 august 1991, prin votul nominal al celor 278 de deputați ai primului Parlament, după ce zeci de mii de oameni s-au reunit la Marea Adunare Națională din centrul Chișinăului.