Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Cu inspecția-n țară. Maia Sandu, în vizită la Centrul Național de Coordonare Integrată a Acțiunilor de Ordine Publică

01 Mart. 2022, 16:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Mart. 2022, 16:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Președinta țării, Maia Sandu, a vizitat astăzi, 1 martie Centrul Național de Coordonare Integrată a Acțiunilor de Ordine Publică, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, activat odată cu începerea războiului din Ucraina, la 24 februarie curent.

Centrul activează în regim non-stop și monitorizează în regim real situația din Ucraina, precum și cea din țara noastră.

„Am vizitat astăzi Centrul Național de Coordonare Integrată a Acțiunilor de Ordine Publică, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. În contextul războiului din Ucraina, Centrul a fost activat pe 24 februarie și, de atunci, funcționează în regim non-stop, monitorizând în regim real situația din regiune și din toată țara. Le-am mulțumit colaboratorilor Centrului pentru mobilizarea și profesionalismul de care dau dovadă în aceste zile, în condiții de muncă solicitante. Am apreciat organizarea lor în ceea ce privește asigurarea ordinii publice în țară, în gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina, în coordonarea deciziilor și acțiunilor luate de structurile subordonate Ministerului, dar și gestionarea informațiilor legate de acest subiect. Am mulțumit și ministrei Ana Revenco pentru coordonarea exemplară a tuturor structurilor subordonate MAI. Sunt elemente esențiale care ne ajută să facem față acestei situații de criză”, a scris Sandu pe o rețea de socializare.

Precizăm că, după începerea războiului în Ucraina, Parlamentul de la Chișinău, la propunerea Guvernului a instituit stare de urgență pentru 60 de zile, pentru a putea gestiona situația mult mai eficient și rapid, în funcție de evoluția evenimentelor în țara noastră.

Una din situații s-a dovedit a fi numărul mare de refugiați, care vin în Republica Moldova din Ucraina. Până în prezent peste 80 de mii de cetățeni ucraineni au traversat hotarul țării noastre, dintre care peste 20 de mii au fost în tranzit, iar restul au rămas pe loc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 07:45 // Slider //  Ursu Ana

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, anunță că formațiunea sa ar putea iniția o moțiune împotriva Guvernului, dacă premierul Vasile Tofan nu se va prezenta în Parlament pentru a prezenta raportul de activitate pentru primele trei luni de mandat. Declarația a fost făcută de deputat, care i-a îndemnat și pe ceilalți reprezentanți ai opoziției să susțină inițiativa.

Igor Dodon a criticat decizia premierului de a prezenta raportul de activitate în fața deputaților la Guvern, în loc să vină în plenul Parlamentului. Socialistul i-a cerut lui Tofan să dea curs invitației și să prezinte atât rezultatele primelor trei luni de activitate, cât și planurile pentru perioada următoare.

„Dacă nu veți da curs acestei invitații, vreau să vă anunț că noi vom iniția moțiune pe Guvern, care vă obligă până la Anul Nou să vă prezentați în plenul Parlamentului”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM susține că inițiativa ar urma să fie pregătită în următoarele zile, iar luni sau marți va fi transmisă spre examinare. Pentru depunerea unei moțiuni sunt necesare semnăturile a cel puțin 25 de deputați. Dodon a făcut apel către colegii din opoziție să se alăture demersului.

În aceeași intervenție, socialistul a criticat și declarațiile premierului privind posibilitatea introducerii vizelor pentru cetățenii Federației Ruse, Chinei și Belarusului. Igor Dodon consideră că Republica Moldova trebuie să păstreze deschiderea atât față de Est, cât și față de Vest.

„Noi trebuie să fim deschiși pentru toți, și în Est, și în Vest”, a afirmat liderul PSRM, precizând că subiectul ar trebui discutat în Parlament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!