La mai bine de o jumătate de secol de când omul a ajuns pe Lună, există încă o serie de întrebări legate de starea steagurilor lăsate acolo de astronauţii americani, dar şi dacă asta însemnă că SUA îşi revendică Luna. Istoricul Matthew Ward, lector la Universitatea Dundee din Scoția, este absolut convins că, şi dacă au rămas, printr-o minune, în picioare atunci când echipajele au decolat de pe Lună, cu siguranţă acestea nu sunt în aceeași stare ca atunci când au fost amplasate pentru prima dată pe suprafața lunară.

Ridicarea drapelului Apollo 11 pe suprafața lunară a durat doar 10 minute în timpul aventurii de două ore și jumătate a lui Neil Armstrong și Buzz Aldrin pe Lună, în iulie 1969. Dar acest eveniment de referință în istoria vexilologică (studiul istoriei, simbolismului și utilizării steagurilor) nu a fost lipsit de multe dezbateri, discuții și îngrijorări încă de la început, care au căpătat inclusiv conotaţii politice, cu privire la „cui îi aparține Luna?”.

În acest context, Matthew Ward remarcă faptul că drapelul american este un simbol deosebit de puternic și pare să fie asociat evenimentelor-cheie din istoria Americii, de la aterizările misiunilor Apollo pe Lună, până la pompierii care au ridicat drapelul deasupra ruinelor World Trade Center la 11 septembrie 2001.

„Este dificil să ne gândim la un alt steag care să fie atât de puternic investit în semnificație. Steaua și dungile exprimă spiritul, istoria și identitatea unei întregi națiuni”, subliniază Ward.

La începutul anilor 1990, Anne Platoff, care lucra pe atunci pentru Hernandez Engineering Inc. din Houston, Texas, a întocmit un raport al contractorului NASA intitulat „Where No Flag Has Gone Before: Political and Technical Aspects of Placing a Flag on the Moon” („Acolo unde niciun steag nu a mai ajuns: Aspecte politice și tehnice ale amplasării unui steag pe Lună”).

În cadrul acestui raport, Anne Platoff explică faptul că arborarea drapelului SUA pe Lună de către cei doi astronauţi americani ai misiunii Apollo 11 a fost doar un act strict simbolic. Având în vedere că Statele Unite erau semnatare ale Tratatului Organizației Națiunilor Unite privind spațiul cosmic, americanii au renunțat la orice pretenție teritorială asupra Lunii.

„Cu toate acestea, au existat dezbateri interne și internaționale cu privire la oportunitatea evenimentului”, explică Anne Platoff. Congresul american, de pildă, a modificat legea privind cNASA, pentru a împiedica agenția spațială să desfășoare drapele ale altor națiuni sau ale asociațiilor internaționale pe Lună în timpul misiunilor finanțate exclusiv de Statele Unite.

Anne Platoff notează, de asemenea, că, în mod clar, statutul juridic al Lunii nu ar fi afectat de prezența unui steag american pe suprafața lunară, „dar NASA era conștientă de controversa internațională care ar putea apărea ca urmare”.

Potrivit aceluiași raport, inginerii NASA s-au confruntat cu o adevărată provocare atunci când astronauţii misiunii Apollo au sugerat ideea de a arbora un steag pe suprafaţa Lunii.

„Ei au proiectat un catarg cu o bară orizontală care să permită steagului să «fluture» fără a beneficia de vânt, pentru a depăși efectele lipsei atmosferei de pe Lună. Alți factori luați în considerare la proiectare au fost greutatea, rezistența la căldură și ușurința de asamblare de către astronauți, ale căror costume spațiale le limitau mișcările și capacitatea de a apuca obiecte”, explică Anne Platoff.

La rândul său, Buzz Aldrin, astronautul care a participat la misiunea Apollo 11 alături de Neil Armstrong, a povestit ulterior că, atunci când a privit steagul, a simțit o „unificare aproape mistică a tuturor oamenilor din lume în acel moment”, confirmând într-un fel rolul doar simbolic al steagului american de pe Lună.

Astronautul a descris, de asemenea, momentul în care el și Armstrong au reușit să arboreze steagul: „Chiar sub suprafața pulverulentă, subsolul era foarte dens. Am reușit să împingem stâlpul steagului în doar câțiva centimetri. Nu părea foarte solid”.

În cadrul cercetărilor sale, Anne Platoff a constatat că cele șase steaguri plasate pe Lună de către astronauţii misiunilor Apollo aveau dimensiuni diferite. În plus, steagul Apollo 17, amplasat în decembrie 1972, ultima misiune lunară a programului, a fost într-adevăr remarcabil; acest steag a fost arborat în camera de control a operațiunilor misiunii în timpul celorlalte misiuni Apollo și apoi amplasat pe Lună de ultimul echipaj care a pășit pe Lună, Eugene Cernan și Jack Schmitt.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#cosmos #lună #spatiu #SUA

Puține lucruri de pe Pământ au rezistat atât de mult timp în fața schimbărilor. În timp ce clădirile istorice și invențiile care au marcat evoluția omenirii ne atrag atenția, există și minuni ale naturii pe lângă care trecem uneori fără să le cunoaștem povestea, scrie antena3.ro.

Copacii se numără printre cele mai longevive forme de viață de pe planetă. De-a lungul mileniilor, au oferit umbră, adăpost și oxigen, devenind repere ale unor locuri și martori tăcuți ai istoriei. Unii dintre ei au supraviețuit mii de ani, încă dintr-o perioadă în care civilizația arăta cu totul altfel.

Dar unde se află cel mai bătrân copac din lume și care este secretul longevității sale?

Methuselah, pinul care a supraviețuit timp de milenii

În Munții Albi din California, Statele Unite, crește unul dintre cei mai vechi copaci cunoscuți de pe Pământ. Este un pin din specia Great Basin bristlecone pine, botezat Methuselah, după personajul biblic Matusalem, bunicul lui Noe, despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani.

Copacul a fost descoperit în anii 1950 de cercetătorul Edmund Schulman și a devenit celebru pentru vârsta sa impresionantă. Este considerat cel mai bătrân copac individual, care nu face parte dintr-o colonie de arbori conectați prin același sistem de rădăcini, a cărui longevitate a fost confirmată prin metode științifice.

Methuselah nu este însă singurul exemplar remarcabil din această zonă. În apropiere se află un alt pin, al cărui nume nu a fost făcut public și despre care cercetătorii au stabilit că ar putea fi chiar mai vechi.

Câți ani are cel mai bătrân copac din lume?

Vârsta copacilor poate fi stabilită prin analizarea inelelor de creștere, fiecare dintre acestea oferind indicii despre un an din viața arborelui.

În cazul lui Methuselah, au fost prelevate probe în 1957. Ulterior, dendrocronologul Tom Harlan, de la Laboratorul de Cercetare a Inelelor Arborilor al Universității din Arizona, a comparat inelele de creștere și a confirmat că arborele are peste 4.800 de ani.

În 2009, același cercetător a analizat și o probă mai veche, prelevată de Edmund Schulman dintr-un alt pin din Munții Albi, înainte de moartea acestuia. Proba provenea de la un copac viu, rămas fără nume, despre care s-a estimat că are peste 5.000 de ani. Acesta ar putea fi, așadar, cel mai bătrân arbore viu individual a cărui vârstă a fost verificată.

Înainte ca Methuselah să fie recunoscut drept unul dintre cei mai bătrâni arbori vii din lume, recordul îi era atribuit pinului Prometheus, din statul Nevada. Copacul a fost tăiat în 1964 de Donald Rusk Currey, un doctorand care studia istoria climatică a regiunii. Analiza ulterioară a inelelor de creștere a arătat că arborele avea aproximativ 4.900 de ani, existând estimări potrivit cărora ar fi putut depăși 5.000 de ani. Circumstanțele tăierii rămân controversate, iar dispariția sa este considerată unul dintre cele mai cunoscute exemple ale pierderii unui exemplar natural excepțional în urma unei intervenții umane.

Numele Prometheus provine din mitologia greacă, de la titanul care le-ar fi oferit oamenilor focul.

De ce este ținut secret locul în care se află Methuselah?

Pădurea Ancient Bristlecone Pine se găsește în Munții Albi din California și adăpostește exemplare de pini care au supraviețuit timp de milenii.

Cu toate acestea, poziția exactă a lui Methuselah și a copacului despre care se crede că este și mai vechi a fost păstrată secretă. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea arborilor, vandalismul sau alte intervenții care le-ar putea pune în pericol existența.

Timp de decenii, nici măcar fotografiile care ar fi permis identificarea cu ușurință a exemplarelor nu au fost distribuite pe scară largă. În 2021, însă, imagini apărute online au făcut ca localizarea lui Methuselah să devină mai ușor de identificat.

Importanța protejării arborilor cu valoare istorică a revenit în atenția publicului și după un incident petrecut în Marea Britanie.

În septembrie 2023, celebrul sicomor din Sycamore Gap, comitatul Northumberland, a fost tăiat intenționat. Copacul, vechi de aproximativ 300 de ani, devenise un reper cunoscut, aflat într-o depresiune naturală a terenului, lângă Zidul lui Hadrian.

În 2025, doi bărbați, Daniel Graham și Adam Carruthers, au fost condamnați la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru tăierea ilegală a arborelui și deteriorarea Zidului lui Hadrian, monument protejat și inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Care este secretul longevității acestor copaci?

Pinii din specia Great Basin bristlecone pine sunt considerați printre cei mai longevivi arbori de pe planetă. Ei cresc în regiunile montane înalte din California, Nevada și Utah, în condiții care ar fi dificile pentru multe alte specii.

Secretul longevității lor este legat tocmai de mediul neprielnic în care se dezvoltă. Temperaturile scăzute, solurile sărace și condițiile aspre încetinesc considerabil creșterea copacilor.

Ritmul lent de dezvoltare contribuie la formarea unui lemn foarte dens, care îi ajută să reziste mai bine putrezirii, insectelor și ciupercilor. Astfel, deși cresc în condiții dificile și pot avea un aspect aparent fragil, acești arbori reușesc să supraviețuiască mii de ani.

Longevitatea lor este o dovadă a modului în care unele specii se adaptează mediului și rezistă în fața unor schimbări care se desfășoară pe perioade mult mai lungi decât o viață omenească.