Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Culturista Leo Ciobu a fost cerută în căsătorie de antrenorul ei. Momentul a avut loc deasupra Grand Canyon

24 Oct. 2024, 18:00
 // Categoria: Sport // Autor:  Elena Putregai
24 Oct. 2024, 18:00 // Sport //  Elena Putregai

Cunoscuta culturistă din Moldova Leo Ciobu a fost surprinsă recent cu o cerere în căsătorie. Momentul a avut loc deasupra Grand Canyon, în Las Vegas, SUA, înconjurată de câțiva apropiați, care au fost martorii surprizei. Partenerul ei, care-i este și antrenor, sportivul Gherman Bolgar a planificat totul în detaliu, ca să-i ofere inelul de logodnă într-un mod original și inedit.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Leonida Ciobu (@leociobu_)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by BIGSPORTGYM (@bigsportgym)

S-a întâmplat într-o locație spectaculoasă – deasupra Grand Canyon, în perioada în care sportiva a participat la competiția Olympia din Las Vegas, unde s-a ales cu locul 9.

Leo, vizibil emoționată, a spus „Da!” fără ezitare, exprimându-și bucuria și recunoștința pentru dragostea și sprijinul pe care le-a primit de-a lungul relației. Cererea în căsătorie a fost complet neașteptată, dar cu atât mai specială, deoarece a avut loc într-un moment care reflectă pasiunea comună pentru fitness și aventură.

Fanii culturistei au reacționat cu entuziasm la veste, felicitând-o și urându-i fericire în noul capitol din viață. Cei doi îndrăgostiți nu au anunțat încă data nunții.

În vara 2024, Leo Ciobu a câștigat pentru a doua oară consecutiv premiul în cadrul concursului „Empro Classic”. A câștigat anterior primul loc și în cadrul competiției „Arnold Classic”, care s-a desfășurat în orașul Birmingham din Marea Britanie. Atunci, premiul mare i-a fost înmânat chiar din mâinile fostului mare culturist și actor american, Arnold Schwarzenegger.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

CANCAN.MD Ce i-a şoptit Leo Ciobu lui Arnold Schwarzenegger la ureche? Voia să o ţină minte

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!