De la afaceri și administrație publică până la viața de zi cu zi, inteligența artificială remodelează lumea, iar domeniul politic ar putea fi următorul, atrage atenția profesorul Ted Lechterman în revista The Conversation. În timp ce ideea unor politicieni cu inteligență artificială i-ar putea face pe unii oameni neliniștiți, un sondaj realizat de Universitatea IE în 2021, în timpul avansului timpuriu al progreselor AI, a descoperit că există un sprijin public larg pentru integrarea AI în politică în multe țări și regiuni.
Majoritatea europenilor au spus că ar dori ca cel puțin unii dintre politicienii lor să fie înlocuiți de AI. Respondenții chinezi au fost și mai optimiști cu privire la agenții AI care fac politici publice, în timp ce americanii, în mod normal mai deschiși inovației, au fost mai circumspecți. În calitate de profesor de filosofie care cercetează întrebările morale și politice ridicate de AI, Ted Lechterman identifică trei căi principale pentru integrarea AI în politică, fiecare cu propriul amestec de promisiuni și capcane.
Deși unele dintre aceste propuneri sunt mai ciudate decât altele, cântărirea lor face un lucru sigur: implicarea AI în politică ne va forța să analizăm valoarea participării umane în politică și natura democrației în sine.
Înainte de sosirea explozivă a ChatGPT în 2022, eforturile de a înlocui politicienii cu chatboți erau deja în desfășurare în mai multe țări. Încă din 2017, un chatbot pe nume Alisa a fost nominalizat la alegerile pentru președinția Rusiei, în timp ce un chatbot pe nume Sam a candidat pentru o funcție în Noua Zeelandă. Danemarca și Japonia au experimentat, de asemenea, inițiative politice conduse de chatboți. Aceste eforturi, deși experimentale, reflectă o curiozitate de lungă durată cu privire la rolul AI în guvernare în diverse contexte culturale. Atractia înlocuirii politicienilor în carne și oase cu chatboți este, la unele niveluri, destul de clară. Chatboților le lipsesc multe dintre problemele și limitările asociate de obicei cu politica umană.
Nu sunt tentați ușor de dorința de îmbogățire, putere sau glorie. Nu au nevoie de odihnă, se pot implica practic cu toată lumea simultan și oferă cunoștințe enciclopedice împreună cu abilități analitice supraumane. Cu toate acestea, astfel de politicieni moștenesc și defectele sistemelor AI de astăzi. Acești roboti, alimentați de modele mari de limbaj, sunt adesea cutii negre, limitând înțelegerea noastră asupra raționamentului lor. Chatboții generează frecvent răspunsuri inexacte sau fabricate, cunoscute sub numele de „halucinații”. Aceștia se confruntă cu riscuri de securitate cibernetică, necesită resurse de calcul vaste și au nevoie de acces constant la rețea. Sunt, de asemenea, modelați de părtiniri derivate din datele de instruire, inegalitățile societale și ipotezele programatorilor. În plus, politicienii chatbot ar fi nepotriviți la ceea ce așteptăm de la oficialii aleși.
Instituțiile noastre au fost concepute pentru politicieni umani, cu corpuri umane și moralitate. Ne așteptăm ca politicienii noștri să facă mai mult decât să răspundă la solicitări – de asemenea, ne așteptăm ca ei să supravegheze personalul, să negocieze cu colegii, să manifeste o preocupare reală pentru alegătorii lor și să își asume responsabilitatea pentru alegerile și acțiunile lor. Fără îmbunătățiri majore ale tehnologiei sau o reimaginare mai radicală a politicii în sine, politicienii chatbot rămân o perspectivă incertă.
O altă abordare încearcă să elimine complet politicienii, cel puțin așa cum îi cunoaștem noi. Fizicianul Cesar Hidalgo crede că politicienii sunt intermediari supărători pe care inteligența artificială ne permite în cele din urmă să-i eliminăm. În loc să aleagă politicieni, Hidalgo vrea ca fiecare cetățean să poată programa un agent AI cu propriile preferințe politice. Acești agenți pot negocia între ei în mod automat pentru a găsi un teren comun, a rezolva neînțelegerile și a redacta legislație. Hidalgo speră că această propunere poate promova democrația directă, oferind cetățenilor o contribuție mai directă în politică, depășind în același timp barierele tradiționale ale angajamentului de timp și expertizei legislative. Propunerea pare deosebit de atractivă în lumina nemulțumirii larg răspândite de instituțiile reprezentative convenționale.
Cu toate acestea, eliminarea reprezentării poate fi mai dificilă decât pare. În „democrația avatarului” lui Hidalgo, creatorii de facto ar fi experții care proiectează algoritmii. Pentru că singura modalitate de a le autoriza în mod legitim puterea ar fi probabil prin vot, am putea doar să înlocuim o formă de reprezentare cu alta, practic.
O idee și mai radicală implică eliminarea totală a oamenilor din politică. Logica este destul de simplă: dacă tehnologia AI avansează până la punctul în care ia decizii fiabile mai bune decât oamenii, care ar fi scopul aportului uman? O algocrație este un regim politic condus de algoritmi. În timp ce puțini au susținut o predare totală a puterii politice către mașini (și tehnologia pentru a face acest lucru este încă departe), spectrul algocrației ne obligă să ne gândim critic de ce contează participarea umană în politică. Ce valori – cum ar fi autonomia, responsabilitatea sau deliberarea – trebuie să păstrăm într-o eră a automatizării și cum?
Posibilitățile dramatice de integrare a inteligenței artificiale în politică fac din acest moment unul critic pentru clarificarea valorilor noastre politice. În loc să ne grăbim să înlocuim politicienii umani cu inteligența artificială, ne putem concentra astăzi pe instrumente care îmbunătățesc judecata politică umană și reduc deficitele democratice.
Instrumente precum Habermas Machine, un mediator de dezbateri AI, au ajutat cu succes grupurile de proces să ajungă la un consens atunci când votează pe subiecte care dezbină și polarizează. Sunt necesare mai multe inovații ca aceasta, atrage atenția Lechterman. Viitorul AI în politică nu constă în înlocuirea angro a factorilor de decizie umani, ci în integrarea atentă care amplifică capacitățile umane și întărește instituțiile democratice.
