Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Cum BERD a tras sforile în afacerea cu Portul Giurgiulești. Eșanu și ex-premierul Chicu, funcționarii de lux ai băncii

08 Iun. 2022, 12:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
08 Iun. 2022, 12:44 // Actualitate //  Victoria Laur

Mai multe documente ajunse în posesia redacției Mold-Street.com dezvăluie cum a fost pregătită în 2020 operațiunea de modificare în regim de urgență a legislației moldovenești, pentru a salva de la confiscare activele unui om de afaceri condamnat pentru fraudă. În vara anului 2020, Guvernul Chicu și apoi Parlamentul au examinat și adoptat (Legislativul doar în prima lectură) în regim de urgență (jumătate de zi) un proiect de modificare și completare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (Legea AML), a Codului de executare al Republicii Moldova, a Legii privind societățile cu răspundere limitată și a Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.

„Legea” lui Eșanu

Oficial, autor al proiectului era Nicolae Eșanu, consilierul premierului Ion Chicu. El a argumentat necesitatea examinării și adoptării în prima și a doua lectură a proiectului prin faptul că „instanțele judecătorești interpretează și aplică la o scară tot mai largă prevederile Legii cu privire la spălarea de bani și urmăresc activele unor beneficiari”.

Potrivit lui Eșanu, unica soluție pentru a opri acest fenomen este intervenția legiuitorului. „Noi propunem ca în textul legii (cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului n.r.) să fie stipulat că calitatea de beneficiar efectiv al unei entități nu acordă, prin ea însăși, persoanelor de drept privat, vreun drept real sau de creanță asupra patrimoniului entității respective sau asupra cotelor din capitalul entității respective. Calitatea de beneficiar efectiv al unei entități nu dă temei pentru a satisface din contul patrimoniului sau a cotei din capitalul entității respective a obligațiilor beneficiarului efectiv ori a deținătorilor indirecți prin care beneficiarul efectiv exercită control asupra entității respective”, preciza atunci Eșanu.

19 mai 2020: Într-o scrisoare oficială adresată premierului Ion Chicu, vicepreşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţi şi Dezvoltare, Alain Pilloux, îşi exprima „îngrijorările cu privire la evoluțiile din jurul Danube Logistics (DL) SRL, proprietarul și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, și acționarul său olandez Danube Logistics Holding BV (DHL)”.

10 iulie 2020, 14:20: Într-un mesaj către avocaţi, Thomas Moser (beneficiarul din acea perioadă al Danube Logistics) îi roagă să redacteze clarificarea/interpretarea parlamentară dorită pentru companie cu privire la Legea AML şi Legea privind societățile cu răspundere limitată, invocând faptul că în septembrie 2020 la Curtea de Apel va fi examinată chestiunea plăţii de dividende către Danube Logistics Holding.

„Aș aprecia dacă ați putea redacta o astfel de cerere cât de curând posibil. După aceea, noi vom încerca să obținem clarificare/interpretarea promovată de un membru al parlamentului în cooperare cu EBA și, posibil, Amcham”, scria Moser.

20 iulie 2020: Are loc şedinţa de Guvern, în care amendamentele cu pricina sunt adoptate. La câteva minute de la aprobare, avocatul Octavian Cazac expedia un mesaj scurt: „Gov tocmai a aprobat legea și se îndreaptă spre Parlament”.

În scurt timp, vine cu o reacţie scurtă Mathias von Tucher, ca la ora 15:13 într-un mesaj să spună că Mariana Rufa (director executiv a EBA) ar recomanda ca scrisoarea oficială a EBA să fie adresată Guvernului, Ministerului Justiției, Comisiei juridice şi Comisia economie și buget a Parlamentului. „Sunteți de acord sau ar trebui să ținem cercul mai mic?”, întreba Mathias. Peste jumătate de oră, directorul Danube Logistics trimitea link-ul către legea aprobată de guvern pentru a fi aprobată de Parlament şi se întreba dacă nu ar fi mai bune dacă scrisoarea EBA va fi trimisă doar Guvernului.

Mariana Rufa a declarat pentru Mold-Street.com că EBA a încercat să obţină de la autorităţi o explicaţie, o clarificare a unor prevederi din Legea AML privind beneficiarii finali, pentru că unii judecători corupţi le interpretau şi aplicau abuziv, ceea ce afecta investitorii străini. „Nu am fost implicaţi în elaborarea unor modificări a acestei legi”, a spus Mariana Rufa.

După o examinare sumară, proiectul a fost votat de Parlament în prima lectură, ca apoi deputaţii să plece în vacanţă, iar la începutul lunii decembrie 2020 documentul va fi retras din Legislativ. Eforturile pentru adoptarea amendamentelor au continuat, iar în discuţii sunt atraşi şi funcţionari ai UE: de la Vytautas Valvonis, înalt consilier al Uniunii Europene pe sectorul financiar, la Vasile Plamadeala, consilierul juridic al delegației UE.

Eroare la semnare

Operațiuni suspecte, legate de operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești și relația sa cu BERD, au avut loc însă și în trecut. Una dintre acestea este acum sub lupa procurorilor.

La finele anului 2014, mai exact pe 6 noiembrie 2014, Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău a decis aplicarea de măsuri de asigurare şi sechestru în privința bunurilor Danube Logistics SRL, la cererea Bemol Retail SRL.

Sechestrul era aplicat pe bunurile mobile ale Danube Logistics, în limita valorii acțiunii de 162,65 milioane lei, ceea ce la acel moment era ceva mai mult de 10 milioane de dolari.

Potrivit unei corespondențe, ajunsă la redacția Mold-Street.com, peste doi ani, la finele anului 2016 pentru a salva bunurile mobile ale Danube Logistics de sechestru şi executare a fost derulată o operațiune cu implicarea unor avocaţi şi notari.

Astfel, pe 29 decembrie 2016, între Danube Logistics Holding BV, Moldova-Agroindbank și BERD, ar fi fost semnat Contractul de modificare nr.1 la contractul din 8 februarie 2013 de gaj al părţii sociale în capitalul social al Danube Logistics.

Moldstreet.com s-a adresat cu o solicitare de comentarii la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Olga Rosca, purtătoare de cuvânt la BERD pentru Turcia, România, Bulgaria, Serbia, Moldova și Azerbaidjan, a declarat că instituţia nu are nici-un răspuns. Nici avocatul Octavian Costaş nu a oferit comentarii.

Potrivit unor surse, BERD ar fi încercat în trecut şi recent să apeleze la Guvernul Moldovei, pentru a găsi o soluţie pentru a închide acest dosar penal. O soluţie, încă, nu a fost identificată. Portul Internațional Liber Giurgiulești este singurul port maritim-fluvial al Republicii Moldova situat pe Dunăre și facilitează, în medie, comerțul internațional al companiilor moldovenești cu peste 50 de țări în fiecare an.

Pe 24 decembrie 2004, între Guvernul Republicii Moldova și investitorii Azpetrol SRL (în prezent – Bemol Retail SRL), Azertrans SRL (în prezent – Danube Logistics SRL), Azpetrol Refinery SRL (în prezent – Bemol Refinery SRL) a fost semnat Acordul de investiții „Cu privire la Portul Internaţional Liber „Giurgiuleşti”. Astfel, BERD nu a fost parte a acestui acord de investiţii.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.