Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Cum fac față francezii inflației brutale: mai puțin în farfurie, fără anumite produse sau chiar sar peste mese?

10 Aug. 2023, 17:16
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
10 Aug. 2023, 17:16 // Economie //  Elena Putregai

De aproape doi ani, inflația a revenit brutal în Franța. A început cu energia, apoi s-a răspândit la produsele alimentare. Între ultimul trimestru din 2021 și al doilea trimestru din 2023, prețurile de la raft au crescut cu 18,4% conform INSEE (Statistica franceză).

În fața acestui focar fără precedent, gospodăriile au reacționat, scrie Les Echos. În aceeași perioadă cheltuielile cu alimente ale francezilor au crescut doar cu 4,2%.

Un studiu publicat la sfârșitul lunii iulie de Nielsen arată că o treime dintre francezi spun că își limitează achizițiile de alimente și alte produse esențiale.

„Coșurile sunt mai mici, cumpărăturile se fac zi de zi, nu săptămânal”, spune studiul.

Între ultimul trimestru din 2021 și al doilea trimestru din 2023, achizițiile de alimente din Franța au scăzut astfel cu 11,4% în volum.

„Această scădere a consumului de alimente nu are precedent în datele compilate de INSEE din 1980 încoace”, scrie pe X (fost Twitter) François Geerolf, economist la Observatorul francez al condițiilor economice (OFCE).

„Vânzările noastre scad brusc în volum, semn că francezii strâng cureaua în așteptarea salariilor. Sunt gospodării care sar peste din ce în ce mai multe mese”, spune șeful unui retailer gigant.

Forțate să-și regândească bugetul, gospodăriile pun tot mai puține alimente în coș. S-au schimbat și obiceiurile de consum: nivelul ridicat al prețurilor i-a determinat să treacă la produse mai ieftine- mărci private, promoții – sau să treacă la mărci dintr-o gamă calitativă inferioară, dar mai ieftine. Potrivit Nielsen, aproape 20% dintre consumatori preferă achizițiile locale pentru a limita utilizarea mașinii.

Pentru sociologul Julien Damon, clasa de mijloc e cea mai afectată de „acest șoc”, pentru că membrii ei sunt cei care „sunt nevoiți să-și schimbe obiceiurile de consum”, a explicat el într-un interviu pentru „Echos”.

Dar inflația a crescut foarte mult și gradul de insecuritate alimentară în rândul celor mai vulnerabili. Numai în 2022, cererea de ajutor a crescut cu 9%, 2,4 milioane de persoane fiind susținute prin intermediul rețelei de Bănci Alimentare.

Cu toate acestea, toate categoriile suferă din cauza creșterilor prețurilor. Într-un sondaj Ifop din iunie trecut, mai mult de jumătate dintre respondenți (53%) au declarat că au renunțat să mai cumpere „des” un anumit produs alimentar, iar peste un sfert (28%) spun că au sărit peste o masă în mod regulat.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!