Detaliile modului în care se împerecheau dinozaurii sunt de mult timp un mister pentru oamenii de știință. Acum apare o nouă ipoteză: explicația ar putea veni chiar de la trăsăturile cele mai excentrice ale animalelor preistorice, relatează BBC.

Jakob Vinthe, profesor la Universitatea din Bristol, este interesat de fosilele a doi dinozauri descoperite în China. Cei doi tiranozauri au fost descoperiți unul lângă altul pe fundul unui lac. Atât de aproape, încât Vinthe se întreabă dacă nu cumva făceau sex atunci când au murit.

Cu ajutorul tehnicilor științifice moderne, oamenii de știință descoperă detalii uluitoare despre viațadinozaurilor, într-un ritm record. Au fost identificate celule roșii din sânge și colagen de la fosile de terapozi vechi de 76 de milioane de ani, grupul care include cei mai mari prădători care existau atunci pe Pământ. Au fost descoperiți markeri chimici care indică faptul că triceratopii și stegosaurii aveau sânge rece, lucru neobișnuit pentru dinozauri, și că un ierbivor bine blindat cu țepi, nodosaurul, avea culoarea roșiatică. Oamenii de știință au descoperit că Spinosaurus – faimos pentru „aripa” mare de pe spate – și-a folosit probabil dinții de 15 centimetri și fălcile puternice pentru a vâna în ape adânci, precum și dovezi că iguanodonii ar fi putut fi surprinzător de inteligenți și că pterozaurii (reptile înaripate) mergeau pe pământ la fel ca dinozaurii pentru a-și prinde prada.

Dar despre modul în care se împerecheau nu se știe nimic. Până în ziua de astăzi, oamenii de știință nici măcar nu pot distinge cu exactitate bărbații de femele, cu atât mai puțin să spună cum se curtau sau ce fel de organe genitale aveau. Fără aceste cunoștințe fundamentale, o mare parte din biologia și comportamentul lor rămâne un mister total.

Vinther își bazează teoria privind dinozaurii descoperiți în China pe descoperirile din alt lac, Groapa Messel din Germania. Acest cimitir de fosile este legendar pentru flora și fauna sa imaculat conservate. Până acum au fost găsiți cai de mărimea unei vulpi, furnici uriașe, primate timpurii și mai multe animale cu conținutul stomacal plin – un gândac în interiorul unei șopârle, în interiorul unui șarpe. Au fost găsite și un număr mare de țestoase de apă dulce – inclusiv cel puțin nouă cupluri care au pierit în mijlocul unei întâlniri amoroase. În unele cazuri, cozile lor încă se ating, așa cum se înttâmplă în timpul copulației. Iar acest lucru este crucial pentru teoria lui.

Groapa Messel este considerată a fi un cimitir preistoric atât de bogat din cauza unui secret toxic. În Eocen – cu 57-36 de milioane de ani în urmă – lacul ar fi fost un crater vulcanic plin de apă, cu laturi abrupte, înconjurat de o pădure subtropicală luxuriantă. Există o ipoteză că vulcanul a rămas activ și a eliberat periodic nori de dioxid de carbon sufocant în mediul înconjurător. Este posibil ca nefericitele țestoase să fi fost prinse într-un astfel de eveniment.

Vinther spune că există asemănări cu perechea de tiranosauri fosilizați: „Cozile lor se suprapun. Cred că au fost prinși în act”.

Fără alte exemple, Vinther recunoaște că teoria este mai mult o speculație. Cu toate acestea, dacă animalele sunt cu adevărat blocate într-o îmbrățișare străveche, acest lucru ar da indicii despre organele genitale ale dinozaurilor, pe care nimeni nu le-a găsit încă fosilizate.

Mai există o fosilă care ar putea da niște indicii: partea dorsală a unui psittacozaur, descoperită tot în China. Cercetătorii au descoperit că, la fel ca rudele apropiate ale dinozaurilor, păsările și crocodilii, avea o cloacă. Acest organ este comun tuturor vertebratelor, cu excepția mamiferelor, și implică un singur orificiu prin care se fac urinarea, defecarea, sexul și nașterea puilor.

În acea zonă, paleontologii care au studiat fosila bine conservată au detectat melanină, o substanță care nu are legătură doar cu culoarea pielii, ci și cu sistemul imunitar. Multe animale, inclusiv oamenii, au o cantitate mai mare de melanină în jurul organelor genitale. Vinther crede însă că melanina putea avea ca scop, la psittacozauri, și atragerea partenerilor sexuali, la fel cum fac babuinii.

Din păcate, nu se poate determina dacă psitacozaurul în cauză este mascul sau femelă, sau exact ce tipuri de organe sexuale aveau. Există două ipoteze privind împerecherea: așa-numitul „sărut cloacal”, în care doi dinozauri și-ar fi aliniat cloacele, iar masculul arunca materialul seminal direct în cel al femelei – o strategie comună printre păsări – sau versiunea mai familiară, în care este implicat un penis (cum fac crocodilii).

Se știu puține lucruri și despre ritualurile de curtare. Dar cercetătorii au totuși niște ipoteze.

„Există o mulțime de lucruri ciudate la dinozauri – ceea ce unii oameni au numit „structuri bizare”. Face parte din carisma lor. Așadar, „farfuriile” de pe stegozaur, aripa mare de pe Spinosaurus, coarnele de triceratops și toți ceilalți ceratopsieni… Creasta mare pe care o aveau hadrosaurii… toate acestea sunt candidați pentru a fi trăsături atractive din punct de vedere sexual”, spune Rob Knell, profesor la Universitatea Queen Mary din Londra.

În multe cazuri, oamenii de știință au dezbătut timp de decenii funcțiile acestor structuri – un exemplu este teoria ciudată conform căreia hadrosaurii erau acvatici și și-au folosit crestele pe post de camere de stocare a aerului. Uneori erau prea ciudate pentru a părea plauzibile – când T. Rex a fost descoperit pentru prima dată, în 1900, brațele sale erau considerate prea mici pentru a-i aparține. Inițial se credea că proveneau dintr-un alt schelet.

Deși nu există o modalitate definitivă de a determina pentru ce erau folosite aceste structuri anatomice ciudate, Knell – împreună cu o echipă internațională de oameni de știință – și-a dat seama rapid că există câteva indicii puternice la animalele vii, dacă știi unde să cauți.

Unul este dimorfismul sexual – atunci când masculii și femelele unei specii arată diferit. Este rar ca cele două sexe să aibă stiluri de viață și strategii de supraviețuire total diferite, așa că, atunci când au trăsături diferite, acestea există de obicei pentru ca masculii să poată atrage direct femelele (cum ar fi cozile colorate ale păunilor masculi) sau să concureze împotriva rivalilor pentru dreptul de a se împerechea (cum ar fi coarnele cerbilor).

Acest indiciu nu este însă util, câtă vreme nu se pot deosebi încă dinozaurii femele de masculi.

Alte trăsături pot fi de ajutor – cele specifice doar adulților, de exemplu, care ar avea ca scop atragerea partenerilor – cum este coama leului, de exemplu. Dar și aici există dileme, deoarece unele specii de dinozauri au evoluat foarte mult de-a lungul existenței lor, iar oamenii de știință ar putea fi induși în eroare.

Knell sugerează că s-ar putea să nu știm niciodată prea multe despre detaliile ciudate ale ritualurilor de împerechere a majorității dinozaurilor. Totuși, în ultimii ani am obținut multe detalii care până de curând erau de neimaginat asupra vieții dinozaurilor, așa că poate în câteva decenii vom ști mai multe și despre modul în care se curtau dinozaurii și cum făceau sex.

#dinozauri #sex #stiinta

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.