Curs valutar 10 decembrie 2025: Cât valorează un euro și un dolar?
Banca Națională a Moldovei a publicat cursul oficial al monedelor pentru 10 decembrie.
Euro scade la 19 lei și 78 de bani, înregistrând o diminuare de 2 bani. Dolarul american coboară la 16 lei și 98 de bani, tot cu 2 bani mai puțin față de ziua precedentă. Leul românesc ajunge la 3 lei și 88 de bani, cu un ban mai puțin, iar hrivna ucraineană rămâne stabilă la 40 de bani.
Doi studenți de la Universitatea de Stat din Moldova și doi de la Universitatea Tehnică a Moldovei au primit burse regale oferite de Familia Regală a României. Ceremonia de decernare s-a desfășurat în Sala Tronului de la Palatul Regal din București, transmite IPN.
Bursa regală are o valoare totală de o mie de euro și este acordată anual, pentru un an de studii.
Astfel, Bursa Regele Ferdinand i-a revenit studentului Vasile Pleșca, de la Universitatea de Stat din Moldova, iar Bursa Regina Maria, studentei Iana Grițco, de la aceeași instituție.
Totodată, Bursa Regele Mihai I i-a fost acordată studentului Gabriel Cușmenco, de la Universitatea Tehnică a Moldovei, iar Bursa Regina Ana, studentei Tatiana Turtureanu, de la aceeași universitate.
Distincțiile au fost acordate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu, în cadrul ceremoniei de conferire a distincțiilor regale unor personalități și instituții din România și Republica Moldova.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.