Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

„Dacă veți vrea altă viață, Dumnezeu cu voi, încercați”. Lukașenko, despre alegerile prezidențiale din Belarus

22 Mart. 2023, 15:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Mart. 2023, 15:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Aleksandr Lukașenko susține că rezultatul viitoarelor alegeri prezidențiale din Belarus, care vor avea loc în 2024, se află doar în mâinile cetățenilor. „Ca întotdeauna, va decide poporul”, a declarat liderul de la Minsk, adăugând că autoritățile vor asigura securitatea publică. 

„Ne pregătim din punctul de vedere al asigurării securității cetățenilor. Iar restul – poftim, decideți voi. Ca întotdeauna, va decide poporul. Dacă veți decide că aveți nevoie de altă viață, Dumnezeu cu voi, încercați”, a spus Lukașenko miercuri, în timpul unei ceremonii dedicate comemorării victimelor masacrului de la Hatîn.

Președintele Aleksandr Lukașenko, fost șef de fermă de stat, este la cârma Belarusului din 1994. În urma alegerilor prezidențiale de pe 9 august 2020, despre care mulți spun că au fost falsificate, întreaga țară a fost cuprinsă de proteste violente.

Când televiziunea guvernamentală a Belarusului a difuzat un rezultat al sondajului care arăta că Lukașenko a obținut 80,23% din voturi, în timp ce Tihanovskaia – principala lui rivală, a primit doar 9,9 la sută, susținătorii acesteia au decis să iasă pe străzile din Belarus, ca să își exprime nemulțumirea și să solicite un număr corect de voturi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

A doua zi după anunțarea rezultatelor presupuse falsificate, protestatarii au baricadat zona din jurul pieței „Riga”. Forțele de securitate au răsupuns prin utilizarea gazelor lacrimogene și folosind spray paralizant.

Chiar și la câteva luni după alegeri, mulțimile continuau să umple străzile din Minsk și ale altor orașe, pentru a protesta împotriva regimului. Zeci de mii de oameni au fost arestați, unii dintre ei fiind bătuți până la sânge și torturați pe străzi sau în închisori.

Majoritatea figurilor din opoziție au fost aruncate după gratii sau forțate în exil, inclusiv Tihanovskaia, care i-a luat locul soțului Serghei când acesta a fost arestat sub acuzații false și campania sa a fost suspendată.

La începutul lunii februarie, Parchetul din Belarus a cerut 19 ani de închisoare pentru Tihanovskaia. În vârstă de 40 de ani, femeia este refugiată în Lituania şi se confruntă cu o mulţime de acuzaţii, printre care „înaltă trădare” şi „conspiraţie pentru preluarea neconstituţională a puterii”.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 18:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2026, 18:30 // Slider //  Cătălina Boico

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă temporar marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, din cauza ninsorilor, ceții și temperaturilor scăzute. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, scrie Antena3.ro.

Potrivit reprezentanților companiei, măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru, în județul Argeș, și Bâlea Cascadă, în județul Sibiu, respectiv tronsonul situat între kilometrii 108+000 și 130+800.

Autoritățile române atrag atenția că, la altitudini mari, vremea se poate schimba rapid, iar apariția unor fenomene meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului poate afecta siguranța circulației.

„La altitudini mari, schimbarea condițiilor meteorologice are o dinamică sporită”, au transmis reprezentanții companiei, explicând că astfel de situații impun măsuri pentru protejarea participanților la trafic.

Când ar putea fi redeschis Transfăgărășanul

Redeschiderea temporară a sectorului închis sau închiderea definitivă a întregului tronson pentru perioada de iarnă vor fi decise în funcție de evoluția vremii. Înainte de luarea unei decizii privind reluarea circulației, vor fi verificate condițiile de viabilitate și siguranță a drumului, în conformitate cu reglementările aplicabile.

Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale (SDN) Sibiu, din cadrul DRDP Brașov, precum și cei ai SDN Pitești, din cadrul DRDP București, vor monta indicatoarele și semnalizarea rutieră specifice sectorului închis circulației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Ninsori abundente pe Transfăgărășan. Șoferii, avertizați să nu circule fără mașini echipate pentru iarnă