Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

De astăzi, 1 octombrie, consumatorii plătesc mai mult pentru gaze și energie termică

01 Oct. 2026, 07:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
01 Oct. 2026, 07:19 // Societate //  Valentina Buza

Consumatorii casnici vor achita, începând de astăzi, 1 octombrie, 26,14 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus, cu 29% mai mult decât până acum.

Noul tarif pentru gazele naturale este cu 5,84 lei mai mare decât cel de 20,30 lei pentru un metru cub, aplicat din 1 septembrie. Pentru consumatorii noncasnici, tariful fără TVA este de 19,62 lei pentru un metru cub livrat prin rețelele de înaltă presiune și de 20,69 lei prin cele de medie presiune.

Majorarea a fost justificată prin necesitatea evitării unor pierderi financiare semnificative pentru furnizor. Potrivit Energocom, menținerea tarifului precedent ar fi generat devieri tarifare care ulterior ar fi trebuit recuperate de la consumatori, ceea ce ar fi putut duce la majorări mai mari.

Din 1 octombrie cresc și tarifele pentru energia termică. La Chișinău, tariful fără TVA a fost majorat de la 2 020 la 3 277 de lei pentru o gigacalorie, ceea ce reprezintă o creștere de circa 62%. La Bălți, tariful a crescut de la 2 201 la 3 374 de lei, cu circa 53%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La Comrat, tariful pentru energia termică furnizată de Î.M. „Rețelele și Centralele Termice Comrat” urcă de la 3 035 de lei la 4.393 de lei pentru o gigacalorie, fără TVA. Majorarea este de 1.358 de lei, sau aproximativ 44,7%. Noul tarif ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie

La Glodeni, scumpirea este și mai accentuată. Tariful Î.M. „Servicii Comunale Glodeni” crește de la 2 648 la 4 322 de lei/Gcal, adică cu 1.674 de lei sau aproximativ 63,2%.

Consumatorii deserviți de S.A. „Comgaz-Plus” ar urma să achite 3 835 de lei/Gcal, față de 2.980 de lei în prezent. Diferența este de 855 de lei, ceea ce înseamnă o scumpire de aproximativ 28,7%.

Cea mai mare creștere dintre cele patru întreprinderi este prevăzută pentru Î.M. „Antermo”. Tariful urcă de la 2 084 de lei la 3 544 de lei pentru o gigacalorie, cu 1 460 de lei mai mult. În termeni procentuali, majorarea ajunge la aproximativ 70,1%.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 19:46 // Actualitate //  Victoria Laur

Asociația Tinerilor din Regiunea Nord-Est (ATR) anunță, la data de 22 octombrie 2026, finalizarea și punerea în funcțiune a platformei media www.basarabiatoday.md, realizată în cadrul proiectului „Basarabiatoday.md”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.), prin Programul Mass-Media 2026. Noua publicație online își propune să contribuie la consolidarea spațiului informațional de limbă română din Republica Moldova, oferind publicului acces la informații corecte, echilibrate și relevante.

Platforma Basarabiatoday.md a fost concepută ca un instrument digital de informare și analiză, dedicat în principal
cetățenilor Republicii Moldova, dar și tuturor celor interesați de evoluțiile politice, economice, sociale și culturale din spațiul de
peste Prut. Publicația pune accent pe jurnalismul responsabil, pe explicarea evenimentelor în context și pe abordarea subiectelor de interes public dincolo de informația de moment, anunță redacția.

„Noua platformă este disponibilă și funcțională la adresa www.basarabiatoday.md, fiind structurată în rubrici dedicate actualității, analizelor și materialelor de context, relației dintre România și Republica Moldova, parcursului european, identității culturale și societății. Cititorii vor putea accesa știri, interviuri, reportaje și materiale multimedia, realizate în limba română și adaptate mediului digital.

Un loc important în conținutul editorial îl ocupă procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, explicarea
politicilor și valorilor europene, precum și prezentarea oportunităților și provocărilor asociate acestui parcurs. În egală măsură, platforma urmărește promovarea identității culturale și lingvistice românești și consolidarea legăturilor dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului”, se arată în comunicatul Asociației Tinerilor din Regiunea Nord-Est.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reprezentanții organizației își propun astfel să ofere „o alternativă de informare bazată pe rigoare editorială, verificarea informațiilor și prezentarea echilibrată a faptelor, într-un context regional în care dezinformarea și manipularea reprezintă provocări importante pentru spațiul public”.

Finalizarea infrastructurii digitale reprezintă o etapă importantă a proiectului, urmând ca platforma să fie actualizată periodic cu materiale jurnalistice și multimedia. Totodată, conținutul va fi distribuit prin canalele de social media asociate
publicației, pentru a facilita accesul unui public cât mai larg la informațiile publicate.

„Basarabiatoday.md este mai mult decât o platformă de știri: este un proiect dedicat informării responsabile, dialogului și apropierii dintre România și Republica Moldova”, afirmă echipa publicației.