Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

De la 550 la 900 de lei, majorări de salarii pentru mai multe categorii de bugetari. Legea, votată în lectură finală

30 Sept. 2022, 12:39
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
30 Sept. 2022, 12:39 // Politica //  Realitatea.md

Asistenții sociali comunitari și asistenții parentali profesioniști cu studii profesional tehnice, precum și cadrele didactice de sprijin, personalul medical din cadrul instituțiilor penitenciare, unele categorii de personal de specialitate din domeniul expertizei judiciare, formării judiciare, asistenţei juridice garantate de stat etc se vor bucura de salarii majorate, după ce a Parlamentul a votat în cea de-a doua lectură astăzi, 30 septembrie creșterea claselor de salarizare.

Potrivit noilor modificări, salariile majorate vor fi calculate pentru luna septembrie și achitate începând cu luna octombrie a anului curent.

De asemenea, se majorează clasele de salarizare pentru cadrul didactic de sprijin,  personalul medical din cadrul instituțiilor penitenciare, unele categorii de personal de specialitate din domeniul expertizei judiciare, formării judiciare, asistenţei juridice garantate de stat ș.a.

Concomitent, în contextul acordării Republicii Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, va fi stabilit un spor suplimentar la salariu pentru realizarea sarcinilor prioritare de aderare a țării la UE.

Astfel, s-au aprobat majorări salariale pentru următoarele categorii de bugetari:

  • asistenții sociali vor primi cu 900 lei/lună în plus, pe lângă 5,5% creștere salarială
  • asistenții parentali profesioniști plus 700 lei și 5,5% creștere salarială
  • cadre didactice de sprijin plus 550 lei în plus
  • pentru angajații implicați nemijlocit în implementarea criteriilor de aderare la UE, se instituie un supliment lunar de 75% din salariu.
  • se majorează și salariile angajaților de la Consiliul Audiovizualului, CEC, Agenția de Supraveghere Tehnică, Inspectoratul de Stat al Muncii, personalul medical din instituțiile penitenciare și asistenții judiciari din cadrul Curții Constituționale.

Potrivit președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, de la 1 ianuarie 2023 suplimentar vor fi revăzute clasele de salarizare și pentru alte categorii de angajați.

Legea a fost adoptată cu votul a 52 de deputați.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.