Curs valutar
  • EUR
    20.1111
    0.1482%
  • USD
    17.4258
    0.583%
  • RUB
    0.2071
    0.8691%
  • RON
    3.8256
    0.1281%
  • UAH
    0.3904
    0.3586%

Toate știrile

15 septembrie 2026

De la cartofi la nuci: Cât costă produsele de bază pentru Postul Adormirii Maicii Domnului

14 Aug. 2026, 07:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2026, 07:44 // Societate //  Realitatea.md

Postul Adormirii Maicii Domnului aduce, timp de două săptămâni, schimbări în alimentația celor care aleg să respecte această perioadă. Produsele de origine animală – carnea, lactatele și ouăle – sunt înlocuite cu legume, fructe, cereale, nuci și leguminoase, iar acest lucru se reflectă direct în coșul de cumpărături.

Prețurile variază în funcție de produs, însă un coș de alimente pentru o persoană, calculat pentru o săptămână de post, poate ajunge la aproximativ 500 de lei. Pentru o familie, cheltuielile cresc în funcție de numărul membrilor și de produsele incluse în meniu.

La Piața Centrală din Chișinău, prețurile legumelor variază între 8 și 45 de lei pentru un kilogram, în funcție de produs și soi. Printre cele mai utilizate pentru salate sunt roșiile, al căror preț pornește de la 12 lei și poate ajunge la 35 de lei pentru un kilogram. Castraveții costă între 15 și 30 de lei kilogramul, iar varza poate fi cumpărată cu 8-15 lei kilogramul.

Pentru mâncărurile calde, cartofii se vând cu 8-25 de lei/kg, ardeii cu 15-35 de lei/kg, iar vinetele cu 12-20 de lei/kg. Verdețurile, precum mărarul, pătrunjelul, ridichile sau țelina, costă între 5 și 15 lei legătura.

Și fructele au prețuri diferite în această perioadă. Piersicile și nectarinele, aflate în plin sezon, se vând cu 15-35 de lei/kg, merele costă 8-15 lei/kg, iar perele – 15-30 de lei/kg.

Cele mai scumpe produse rămân nucile și alunele de pădure, pentru care cumpărătorii trebuie să achite între 450 și 650 de lei/kg. Fructele uscate ajung la aproximativ 150 de lei/kg.

În categoria leguminoaselor, mazărea, lintea și năutul ambalate costă 16-25 de lei pachetul, fasolea ambalată – 25-50 de lei, iar fasolea vândută la kilogram poate ajunge la aproximativ 50 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cerealele și crupele continuă să fie printre cele mai accesibile produse pentru perioada postului. Fulgii de ovăz și tărâțele costă 9-12 lei, iar cuscusul, bulgurul, meiul, arnăutul, sorgul și orzul se vând cu 12-32 de lei. În cazul orezului, prețurile diferă în funcție de sortiment și variază între 15 și 46 de lei.

Pentru deserturi, comercianții oferă biscuiți de post la aproximativ 38 de lei, iar biscuiții de ovăz costă între 55 și 90 de lei.

Vânzătorii spun că, față de aceeași perioadă a anului trecut, legumele, fructele și biscuiții s-au scumpit, în timp ce prețurile la leguminoase, cereale și crupe au rămas, în general, stabile.

Potrivit comercianților, în perioada postului cererea crește în special pentru cartofi, ardei și vinete, produse considerate mai versatile, din care pot fi pregătite mai multe feluri de mâncare – de la tocănițe și ghiveciuri până la salate și garnituri.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
15 Sept. 2026, 18:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Sept. 2026, 18:15 // Societate //  Cătălina Boico

Începând de astăzi, 15 septembrie, pacienții în stare gravă tratați în Secția de reanimare și terapie intensivă a Spitalului raional Telenești beneficiază de condiții mai bune pentru acordarea asistenței medicale, după redeschiderea secției în urma finalizării lucrărilor de reparație capitală și modernizare a infrastructurii.

Valoarea proiectului este de peste un milion de lei, fiind finanțat integral din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).

„Investițiile în infrastructura medicală înseamnă, înainte de toate, condiții mai bune pentru pacienții care au nevoie de îngrijiri medicale complexe și pentru personalul care îi tratează. Modernizarea Secției de reanimare și terapie intensivă a Spitalului raional Telenești este un exemplu concret al modului în care fondurile alocate pentru dezvoltarea prestatorilor publici contribuie la îmbunătățirea serviciilor medicale. Ne bucurăm că, începând de astăzi, această secție își reia activitatea într-un spațiu renovat și adaptat necesităților pacienților și personalului medical”, a spus directorul general al CNAM, Ion Dodon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Lucrările au vizat reparația capitală interioară și modernizarea infrastructurii secției. Totodată, au fost instalate uși și ferestre noi, înlocuite pardoselile, montate tavane și reparați pereții. Au fost efectuate lucrări la rețelele electrice și sanitare, sistemele de apă și canalizare, precum și instalate ventilatoare și aparate de aer condiționat.

În cadrul Secției de reanimare și terapie intensivă a SR Telenești activează patru medici și 15 asistenți medicali, care acordă anual asistență medicală unui număr de peste 360 de pacienți.