Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

De la nord până la sud, locuri de muncă bine plătite se găsesc pentru toți! Cine ar vrea să ridice 40 mii de lei?

15 Feb. 2023, 16:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Feb. 2023, 16:19 // Actualitate //  Realitatea.md

 O companie din Chișinău este gata să ofere un salariu de 40 mii de lei viitorului inginer. Angajatorul are și niște cerințe, precum: cunoştinţe în efectuarea testelor de sisteme pentru performanţa şi disponibilitatea securităţii, capacităţi de conlucrare cu echipa și cunoaşterii limbii engleze. O altă companie din Capitală oferă același salariu, însă pentru poziția de dezvoltator software.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, o altă companie din Chișinău oferă mai multe locuri de muncă vacante pentru poziţiile de: agent de protecţie (până la 38 495 mii lei), lucrător în servicii de protecţie în alte ramuri (până la 29 792 mii lei), asistent juridic (până la 21 521 mii lei), specialist în asistență socială (până la 21 521 mii lei).

„Conlucrarea cu echipa, capacităţi de organizare şi comunicare sunt cerinţele înaitate pentru poziţiile de muncă vacante oferite, cât şi cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat”, se arată într-o notă informativă a ANOFM.

Salarii de până la 25 mii de lei oferă și companiile de contrucții pentru poziţile de sudor şi dulgher din mun. Chişinău. Între timp, la Ungheni se caută un conducător auto pentru o companie privată, cu salariu de 25 mii de lei, iar la Cahul se caută un agronom, cu același salariu.

„Un angajator din orașul Cimişlia oferă mai multe locuri de muncă vacante pentru poziţiile de: manager în vânzări, merceolog/merceologă, manager (șef/șefă) producție, manager (șef/șefă) import/export, manager în vânzări producţie, pentru un salariu de 15 mii de lei. Cerinţele atribuite domeniului se referă la capacitatea deţinerii abilităţilor gestionării eficiente şi menţinerii stabilităţii procesului cu referire la achiziţii”, mai precizează ANOFM.

Locurile de muncă disponibile, pot fi accesate atât de femei, cât și de bărbați. Doritorii sunt îndemnați să acceseze Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM (conform declarațiilor agenților economici).

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 12:40 // Societate //  Cătălina Boico

180.944 de apeluri au fost preluate și procesate de operatorii Serviciului 112 în luna octombrie, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 5.470 de apeluri pe zi. Cele mai multe solicitări au vizat cazuri de hipertensiune arterială – 15.875, urmate de situațiile încadrate la categoria „Contra vieții și sănătății persoanei” – 11.410  și problemele de sănătate fără diagnostic confirmat – 10.076.

Totodată, au fost raportate 9.833 de apeluri privind dureri abdominale sau de spate, 8.729 de solicitări referitoare la evenimente din domeniul transporturilor și 8.492 de apeluri privind copii bolnavi. Alte categorii importante au inclus durerile toracice – 5.304 apeluri, incidentele patrimoniale – 3.921, căderile și alte accidente – 3.476, precum și dificultățile de respirație – 2.405 apeluri.

Serviciul 112 precizează că, în cele mai aglomerate intervale, operatorii au preluat până la 437 de apeluri într-o singură oră. Cel mai ridicat indicator individual înregistrat luna trecută a fost de 3.529 de apeluri preluate și gestionate de un singur operator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un aspect care continuă să influențeze volumul de muncă îl reprezintă apelurile non-urgente. În octombrie, acestea au constituit 32% din totalul apelurilor recepționate, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei apeluri nu a necesitat intervenția serviciilor de urgență.