Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi nu s-a prezentat la ședința de judecată din 21 septembrie, la care trebuia să depună declarații. Apărătorul său a motivat absența lui Andronachi prin faptul ca fostul deputat democrat s-ar afla la muncă peste hotare, notează Ziarul de Gardă.
Vladimir Andronachi nu s-a prezentat nici la ultima ședință de judecată din 11 septembrie. Vladimir Moșneaga, fost procuror, astăzi avocatul lui Vladimir Andronachi, a prezentat atunci un certificat medical în limba germană, astfel motivând absența clientului său. Apărătorul a solicitat ca ședința să se desfășoare în lipsa inculpatului. Potrivit lui Moșneaga, Andronachi se află la tratament în Austria.
Potrivit avocatului său, Andronachi se afla în Viena, începând cu data de 1 septembrie și urma să revină peste o săptămână. Procurorul de caz, Gheorghe Iapără, a pus la îndoială veridicitatea certificatului medical din Viena, Austria.
Andronachi este învinuit de comiterea infracțiunii de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălarea banilor. Prejudiciul imputat în episodul de escrocherie se ridică la 26 de milioane de lei.
Anatolie Blonschi este acuzat de complicitate la spălarea banilor. Potrivit acuzării, suma în cazul acestuia este de aproximativ 600 de mii de euro.
Andronachi riscă pedepse de 10 și 15 ani de închisoare pentru infracțiunile care îi sunt imputate, iar Blonschi riscă până la 10 ani de detenție.
Natalia Bayram, avocata lui Anatolie Blonschi, a declarat că clientul său pledează nevinovat.

