Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

De Paștele Blajinilor, polițiștii vor asigura ordinea publică în toată țara. Ce recomandă Poliția

17 Apr. 2026, 15:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
17 Apr. 2026, 15:25 // Actualitate //  Cătălina Boico

De Paștele Blajinilor, polițiștii vor fi la datorie în toată țara pentru a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor. În acest context, Poliția Națională îndeamnă părinții să-și supravegheze permanent copiii. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să aibă grijă de bunurile personale, mai ales în locurile aglomerate, să evite consumul de alcool în spațiile publice și să opteze pentru transportul public, pentru a reduce aglomerația. Pietonii sunt rugați să traverseze regulamentar și să se asigure că sunt observați de șoferi.

Șoferii sunt îndemnați, de asemenea, să nu urce la volan sub influența alcoolului, să respecte indicațiile polițiștilor care dirijează traficul, să evite, pe cât posibil, parcarea în adiacentul cimitirelor și în locurile interzise, precum și să manifeste calm, răbdare și responsabilitate în trafic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, duminică și luni, 19 și 20 aprilie 2026, în municipiul Chișinău, circulația transportului va fi restricționată, cu excepția transportului public, pe următoarele tronsoane de drum: strada Socoleni (între străzile Ceucari și Doina) și strada Doina (între străzile Vasile Badiu și șoseaua Balcani).

În această perioadă, transportul public va circula în regim special. Vezi aici. 

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 21:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2026, 21:22 // Slider //  Ana Panaguța

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a discutat cu reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova despre oportunitățile oferite de integrarea europeană, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate a Asociației Businessului European (EBA).

La eveniment a participat și premierul Vasile Tofan, care a declarat că sprijinirea companiilor care activează deja în Republica Moldova este una dintre prioritățile Guvernului. Acesta a subliniat că investitorii existenți pot contribui la atragerea unor noi investiții, prin rezultatele pe care le obțin.

„Prioritatea noastră numărul unu sunt investitorii care au capital deja plasat în Moldova, care cred deja în Moldova și care sunt deja aici. Vreau să vă asigur că problemele dumneavoastră sunt și problemele noastre”, a declarat premierul.

Șeful Executivului a îndemnat companiile să profite de oportunitățile oferite de procesul de integrare europeană și să-și extindă afacerile în Republica Moldova. Totodată, a apreciat contribuția EBA la îmbunătățirea climatului investițional și la consolidarea dialogului dintre autorități și antreprenori.

La rândul său, Marta Kos a evidențiat beneficiile de care companiile din Republica Moldova beneficiază deja datorită apropierii de piața Uniunii Europene. Printre acestea se numără transferurile bancare mai ieftine prin sistemul SEPA, simplificarea procedurilor comerciale și accesul mai facil la piața europeană.

Potrivit comisarei europene, aceste schimbări contribuie la dezvoltarea afacerilor și creează noi oportunități pentru investiții.

Fondată în 2011, Asociația Businessului European reunește aproximativ 122 de companii locale și internaționale. Organizația promovează un mediu de afaceri competitiv și predictibil și susține integrarea economiei Republicii Moldova în piața unică a Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!