Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

DECIS! ANRE a retras licența SA ”Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale. Ce urmează

04 Aug. 2025, 12:27
 // Categoria: Economie // Autor:  Valentina Canasina
04 Aug. 2025, 12:27 // Economie //  Valentina Canasina

Astăzi, 4 august 2025, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat hotărârea de retragere a licenței eliberată SA „Moldovagaz” pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale. De asemenea, a fost aprobată revocarea obligațiilor de serviciu public impuse SA „Moldovagaz”.

”În ultima sa comunicare oficială la acest subiect, care a avut loc în luna iulie, S.A. „Moldovagaz” a informat ANRE despre imposibilitatea de a finaliza separarea sa în condițiile art. 28 din Legea nr. 108/2016, invocând lipsa de consens între acționarii majoritari și că acest fapt depășește competențele managementului companiei. În aceeași scrisoare, S.A. „Moldovagaz” a manifestat deschiderea pentru colaborarea cu noul furnizor căruia i-au fost impuse obligațiile de serviciu public (S.A. „Energocom”) și a comunicat despre disponibilitatea sa de coroborare a tuturor acțiunilor organizatorice, logistice și operaționale, necesare pentru asigurarea continuității furnizării gazelor naturale către consumatorii finali”, anunță ANRE într-un comunicat de presă.

Totodată, luând în considere că procedura de preluarea de către S.A. „Energocom” a 800 de mii de consumatori reprezintă o provocare unică de acest fel pentru toate părțile implicate în proces, Agenția a decis ca momentul propriu-zis de schimbare a furnizorilor să se realizeze în data de 1 septembrie 2025. În acest sens, ANRE a obligat S.A.

De asemenea, în conformitate cu ultimele modificări la Legea cu privire la gazele naturale, până la 1 septembrie 2025, la propunerea Ministerului Energiei, ANRE urmează să desemneze entitatea care va fi în continuare responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene.

În final, ANRE menționează că, având în vedere complexitatea procesului de aprobare a prețurilor reglementate pentru S.A. „Energocom”, care presupune parcurgerea mai multor etape, inclusiv aprobarea costurilor de bază, a bazei de calcul a mijloacelor fixe și imobilizărilor necorporale, cu respectarea procedurilor de transparență decizională, S.A. „Energocom” va aplica, pentru prima perioadă de activitate, prețurile în vigoare ale S.A. „Moldovagaz”.

Ce spune Moldovagaz

Moldovagaz a confirmat, într-un comunicat oficial, că a luat act de decizia ANRE privind retragerea licenței pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale.

Potrivit Moldovagaz, tranziția urmează să se desfășoare în mod coordonat și fără impact negativ asupra celor peste 830.000 de consumatori casnici și non-casnici. Compania anunță că, în perioada imediat următoare, împreună cu Energocom, vor fi publicate instrucțiuni clare privind citirea indexului contorului pentru luna august și modalitatea de facturare a consumului pentru ultima lună în care Moldovagaz a furnizat gazele.

Totodată, Moldovagaz precizează că este deschisă să colaboreze cu noul furnizor desemnat, iar în cazul în care Energocom va solicita sprijin pentru procesul de facturare și deservire a clienților, cele două părți vor negocia și semna un contract de parteneriat tehnic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! 

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
10 Sept. 2026, 22:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Sept. 2026, 22:39 // Slider //  Ana Panaguța

Un spectacol cu drone a luminat cerul deasupra portului New York, în cadrul unui omagiu dedicat împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, transmit știrileprotv.ro.

Lucrarea, intitulată „2.977 Lights Over New York Harbor”, a inclus 2.977 de lumini, câte una pentru fiecare persoană ucisă în atentatele din 11 septembrie. Luminile s-au ridicat deasupra portului înainte de a forma conturul Turnurilor Gemene la scară arhitecturală reală.

Potrivit organizatorilor, instalația artistică comemorativă a fost realizată în colaborare cu membri ai comunității afectate de atentatele din 11 septembrie, inclusiv rude ale victimelor, supraviețuitori și membri ai serviciilor de intervenție.

Proiectul a fost prezentat înaintea comemorării de vineri și a fost organizat ca un eveniment public gratuit, dedicat reflecției și unității.

Organizatorii au precizat că spectacolul aerian a fost realizat cu implicarea mai multor persoane, printre care Brenda Berkman, salvator FDNY și artistă; Tim Brown, membru FDNY care a intervenit în 1993 și 2001; Terry Strada, președinta organizației 9/11 Families United și văduva lui Tom Strada; Jim Smith, a cărui soție, polițista NYPD Moira Smith, a murit în atentate; și Genevieve Siller, fiica lui Stephen Siller.