Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

VIDEO Decizia instanței: Consilierul socialist Moroșan a fost eliberat din arest

05 Iul. 2024, 13:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2024, 13:11 // Societate //  Realitatea.md

Consilierul socialist Maxim Moroșan, reținut pe data de 28 iunie, după bătaia zdravănă care a avut loc pe teritoriul unui restaurant din Bălți, a fost eliberat din arest.

O decizie în acest sens a fost pronunțată vineri, 5 iulie, de către magistrații Curții de Apel Bălți.

TVN.MD scrie că Socialistul a fost eliberat direct din sala de judecată.

Totodată, și fostul consilier municipal din partea PSRM, Dmitri Galagoț, reținut după bătaia din 26 iunie, a fost eliberat din arest.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Maxim Moroșan a fost reținut de polițiștii din Bălți, și plasat în arest preventiv pentru o lună, în urma unei bătăi zdravene, care a avut loc pe teritoriul unui restaurant din oraș între două grupuri. PSRM a considerat, într-o reacție de partid, că este vorba de un atac asupra acestuia, pe care au descris-o ca „o provocare criminală organizată”, în spatele căreia s-ar afla Renato Usatîi și primarul lui din Bălți.

Însuși Moroșan le-a spus jurnaliștilor: „Întrebați-l pe Usatîi și pe Petkov”, într-o primă reacție personală.

„Orice s-ar întâmpla cu Moroșan, socialiștii încearcă să dea vina pe Renato Usatîi”, astfel a comentat Partidul Nostru (PN) acuzațiile.

Vineri, 5 iulie, în fața Curții de Apel Bălți a fost organizat un protest în suținerea lui Maxim Moroșan. La protest au participat și câțiva deputați ai PSRM.

Consilierului „bătăuș” Moroșan de la Bălți i s-a dispus cel puțin o lună din vară după gratii

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 16:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
13 Nov. 2026, 16:11 // Slider //  Victoria Laur

Gerard Depardieu riscă să fie condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare, cu doar câteva zile înainte de începerea procesului de apel. Actorul francez renunță la contestarea depusă împotriva sentinței pronunțare în mai 2025.

Drept urmare, hotărârea va rămâne definitivă, relatează hotnews.ro. Decizia lui Depardieu vine după ce au apărut imagini în care actorul atinge femei de părți intime ale corpului în timpul filmărilor peliculei „Les Volets Verts”.

„Mi-a pus mâna pe fund. Pe amândouă fesele. Mult timp. A încercat de mai multe ori ceea ce se poate numi cu adevărat o atingere în zona intimă”, a relatat una dintre victime, care avea atunci 22 de ani. Femeia susține că i-ar fi fost atinși și sânii, iar actorul i-ar fi „băgat mâna în decolteu” de mai multe ori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victima afirmă că ar fi încercat să îl respingă pe Gerard Depardieu, dar fără succes.

Actorul a fost interogat și în legătură cu învinuirile privind abuzuri sexuale comise în cadrul a 11 filmări, printre care și „Turf”. Prin intermediul avocatului său, el a declarat că „neagă toate acuzațiile care ar putea intra sub incidența legii penale”.

În ultimii ani, Depardieu a fost vizat și de alte acuzații de viol și agresiune sexuală formulate de mai multe femei, inclusiv de actrița Charlotte Arnould.