Mircea Geoană condamnă decizia Rusiei de a se retrage din acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Conform lui, Moscova a pus măsura în aplicare, în pofida demersurilor Turciei și Organizației Națiunilor Unite.
„Războiul ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei continuă să aibă impact asupra milioanelor de oameni vulnerabili din întreaga lume. În contextul acesta instabil, este datoria noastră să construim și să consolidăm rute alternative. Mai mult ca oricând, trebuie să ne asigurăm că putem naviga cu încredere prin vremuri de profundă incertitudine, pentru noi, dar și pentru întreaga lume. Nu trebuie să lăsăm dependențele unilaterale să definească destinul nostru, iar astăzi, rutele alternative nu sunt doar o opțiune, ci o necesitate”, afirmă Geoană.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Rusia anunța luni că iese din acordul privind cerealele. Se întâmpla, după ce podul Crimeei a fost bombardat, iar autoritățile ucrainene lăsau de înțeles că sunt implicate în acțiune.
Conform, informațiile despre atacul asupra obiectivului vor fi dezvăluite, însă după victoria Ucrainei. Pe de altă parte, Moscova spune că două drone trimise de Kiev au atacat podul.
