Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

„Decizia va duce mai multă claritate”. Președinta Maia Sandu salută adoptarea euro ca monedă de referință

02 Ian. 2025, 12:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Ian. 2025, 12:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută decizia Băncii Naționale a Moldovei de a adopta euro ca monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, începând cu data de 2 ianuarie 2025. Astfel, euro va înlocui dolarul SUA în această funcție, o măsură ce confirmă orientarea economică a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană.

Acțiunea va aduce beneficii pentru comerțul extern, facilitând planificarea financiară pentru exportatori și investitori, oferind o mai mare predictibilitate în tranzacțiile comerciale internaționale.

„Această decizie va aduce mai multă claritate și stabilitate pentru companiile moldovenești care exportă pe piața europeană. Costurile de schimb valutar vor scădea, iar afacerile vor putea planifica investiții și tranzacții comerciale cu mai multă încredere,” a declarat șefa statului.

În prezent, peste 60% din comerțul exterior al Republicii Moldova este realizat în euro, iar adoptarea acestei monede ca referință consolidează și mai mult legăturile economice cu Uniunea Europeană. De asemenea, 70% din remitențele primite de cetățenii moldoveni sunt în euro, ceea ce face ca această schimbare să fie nu doar oportună, ci și necesară.

Totodată, Republica Moldova își propune să devină parte a sistemului unic de plăți în euro (SEPA) în 2025, un pas care va facilita transferurile rapide și mai ieftine între Moldova și țările europene.

„Adoptarea euro ca monedă de referință nu este doar o măsură tehnică, ci un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană. Este un pas hotărât spre o economie mai stabilă, mai predictibilă și mai atractivă pentru comerțul și investițiile externe,” a conchis Președinta Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm începând de astăzi, 2 ianuarie 2025, euro va fi utilizat ca monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, înlocuind dolarul SUA. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei (BNM), decizia reflectă orientarea economiei Republicii Moldova către piața Uniunii Europene, care joacă un rol dominant în structura comercială și financiară a țării.

BNM: Euro va fi utilizat ca monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 17:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
30 Oct. 2026, 17:56 // Slider //  Cătălina Boico

Cerul a căpătat o nuanță de roșu intens în mai multe localități din statul indian Chhattisgarh, iar imaginile surprinse au devenit rapid virale pe rețelele sociale. Fenomenul a fost observat în timpul alertelor de vreme severă emise în contextul ciclonului Arnab, care a lovit India și a provocat moartea a cinci persoane, scrie Antena3.ro.

Filmările distribuite în mediul online au fost realizate în localități precum Dantewada și Kirandul. În imagini, cerul apare într-o nuanță neobișnuită de roșu aprins, iar peisajul amintește de scenele din filmele apocaliptice. Fenomenul a stârnit numeroase reacții în rândul internauților.

Deși legătura dintre ciclonul Arnab și culoarea cerului nu a fost confirmată oficial, fenomene asemănătoare au fost observate și în alte părți ale lumii, inclusiv în Australia, înainte ca cicloanele să ajungă la țărm. Potrivit unor specialiști citați de The New York Times, vânturile puternice ale unui ciclon pot ridica în atmosferă cantități uriașe de praf, nisip sau particule de sol roșu, bogat în fier.

O astfel de explicație ar putea sta și în spatele fenomenului observat în Chhattisgarh, unde cerul a devenit neobișnuit de roșu în timpul trecerii ciclonului Arnab.

Imaginile cu cerul roșu au stârnit numeroase reacții pe internet

Spectacolul neobișnuit de pe cer a devenit rapid subiect de glume și comparații pe rețelele sociale.

„Lumea Răsturnată?”, a întrebat un utilizator, făcând referire la universul paralel din popularul serial Netflix „Stranger Things”. „Vine Vecna”, a comentat altcineva, amintind de unul dintre personajele negative ale aceluiași serial.

Alți utilizatori au comparat peisajul cu decorurile din filmele horror „Evil Dead”. Au existat însă și persoane care i-au îndemnat pe localnici să fie precauți, avertizând că vremea severă poate reprezenta un pericol.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!