Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Decizii importante au fost luate astăzi la Parlament! Se anunță mai multe proiecte mari cu Franța, Ucraina și România

18 Aug. 2021, 12:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2021, 12:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv astăzi, în cadrul unei ședințe, mai multe obiective. Printre acestea, se regăsesc inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru la frontiera de stat în moldo-ucraineană, în zona localităților Cosăuți – Yampil. Anunțul a fost făcut de către președintele Comisiei, deputata PAS Doina Gherman.

De asemenea, a fost avizată pozitiv și inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (R. Moldova) – Ungheni (România).

Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv și semnarea Convenției între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit.

Potrivit informațiilor, a fost avizat pozitiv și inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului între Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la consolidarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești – Galați.

Comisia a avizat pozitiv și inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre R. Moldova și Republica Franceză în domeniul securității sociale.

„Mult succes colegilor din Guvern în realizarea acestor obiective!”, a conchis deputata PAS.

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!