Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Declarații la Realitatea TV: Donald Trump este un jucător care știe să-și mascheze obiectivele în negocieri

28 Ian. 2026, 15:15
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Ian. 2026, 15:15 // Politica //  Realitatea.md

Președintele Statelor Unite ale Americii știe să-și mascheze preferințele atunci când își stabilește obiectivele, ceea ce îl ajută să le atingă. De această părere sunt invitații emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV. Potrivit lor, Donald Trump are multă experiență în negocieri și idei pentru o nouă ordine mondială.

Pentru Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM, Donald Trump este mai degrabă un visător cu multe idei, decât un strateg.

„Trump este un om cu o experiență mult mai mare decât ni se pare. Noi, europenii, dorim ca Trump să țină de partea Ucrainei, să rezolve problema în interesul Ucrainei, implicit și în interesul Republicii Moldova, Uniunii Europene. El are cu totul alte interese și se pregătește peste tot să lupte cu China. Iar Federația Rusă este folosită ca un pion – o apropie, o îndepărtează – atunci când are nevoie”, a menționat Victor Juc.

Psihologul Mohammadifard Gholamali, doctor în științe politice, consideră că președintele american este implicat acum într-o competiție cu Rusia și China, fapt care îl face să-și ignore vechii aliați.

„Eu nu cred că pe Trump nu-l interesează Europa. El este un jucător extrem de complicat, dar eu pot să-mi dau seama că el este un jucător foarte bun. E un jucător care nu se dezvăluie și cu prietenii lui poate să pară până în ultimul moment mai degrabă dușman. Dar în sufletul lui, el nu este anti-european. El nu-i preferă pe ruși mai mult decât pe europeni”, a precizat Mohammadifard Gholamali.

Noua Strategie de Securitate Națională a Statelor Unite adoptată în 2025 este critică față de situația din Europa și Uniunea Europeană. Documentul sugerează ca Europa să preia o responsabilitate mai mare pentru propria apărare deoarece Washingtonul are alte priorități în Asia și emisfera vestică. Liderii Uniunii Europene au respins unele prevederi ale strategiei și au subliniat că viitorul continentului aparține cetățenilor europeni, nu unor strategii din afară.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!