Deepfake-urile, odată doar o curiozitate tehnologică folosită mai mult pentru entertainment, au devenit arme de distrugere emoțională, transformând femeile în protagoniste involuntare ale unor scene pornografice pe care nu le-au trăit niciodată. În paralel, revenge porn – publicarea imaginilor intime fără consimțământ – devine un element central al hărțuirii online. În fapt, 98% din conținutul deepfake este pornografic, iar 99% dintre victime sunt femei și fete, inclusiv minore, potrivit unui studiu realizat în 2023 de Home Security Heroes, un start-up dedicat prevenirii furtului de identitate în mediul online. În Marea Britanie, cazurile de revenge porn raportate au explodat cu peste 400% în ultimii ani, iar rețelele sociale continuă să fie un teren fertil pentru răspândirea acestor abuzuri.
Deși fenomenul deepfake abia începe să iasă la suprafață, în România victimele revenge pornului trăiesc deja coșmarul expunerii forțate, fiind umilite public și condamnate la o vină care nu le aparține, își pierd controlul asupra propriei identități, reputația le este distrusă și sunt reduse la tăcere. Fiecare vizualizare, fiecare distribuire amplifică trauma și face agresiunea aproape imposibil de controlat. Ceea ce inițial indica un anumit nivel de încredere între parteneri – manifestarea intimității și în mediul online – devine o armă în mâinile agresorilor care caută răzbunare, manipulare sau umilire publică a femeii. Chiar dacă, de cele mai multe ori, distribuirea fără consimțământ a acestor materiale vine din dorința unui fost partener de a pedepsi victima după o despărțire, unii agresori folosesc aceste imagini pentru șantaj, solicitând favoruri sau impunând restricții asupra vieții victimei, sub amenințarea că vor publica materialele. În alte cazuri, imaginile sunt partajate pur și simplu ca o formă de „distracție“ într-un cerc restrâns sau pentru a impresiona și obține validare socială. În plus, există și situații în care aceste materiale sunt vândute pe platforme online, generând profit pentru agresori și expunând victima în mod ireversibil.
De la amenințare la expunere publică
„Weekend Adevărul” a discutat cu avocata Giulia Crișan din România, specializată în violența de gen, despre cazul unei tinere care a fost victima hărțuirii și șantajului online din partea fostului partener. Inițial, agresorul nu a publicat direct imagini sau videoclipuri compromițătoare, ci a început prin a răspândi zvonuri și insinuări într-un grup privat de WhatsApp, format din prieteni comuni și cunoștințe. De pe numărul său de telefon, le spunea acestora că tânăra „va păți“ anumite lucruri, că „are niște imagini compromițătoare“ și că deține un cont online unde pot fi găsite. Ulterior, tânăra a fost contactată de mai mulți cunoscuți care au avertizat-o despre ceea ce se întâmplă, dar, deși presiunea era enormă, nu a cedat șantajului.
Văzând că nu obține reacția dorită, agresorul a dus lucrurile la un alt nivel: a creat un cont fals cu identitatea victimei pe o platformă de conținut pentru adulți și l-a distribuit într-un grup de WhatsApp, cu peste 1.000 de persoane – studenți de la facultatea unde învăța tânăra, colegi de cămin, persoane din orașul ei natal, precum și colegi de serviciu, dar nu numai. Deși agresorul a negat inițial implicarea și chiar a încercat să o blameze pe victimă, susținând că „și-a făcut singură acel cont“, poliția a reușit să demonstreze că el era cel care l-a creat. În cele din urmă, a recunoscut totul, însă doar după ce autoritățile au colectat dovezi clare. „Acest caz arată că hărțuirea digitală, inclusiv cea de tip revenge porn, poate fi dovedită, dar este nevoie de intervenția rapidă a autorităților și un sistem bine pus la punct pentru investigarea infracțiunilor online. De multe ori, agresorii se bazează pe ideea că victima nu va depune plângere sau că ancheta va fi dificilă, dar realitatea este că există metode prin care pot fi identificați și trași la răspundere“, subliniază avocata.
În fapt, și în România fenomenul revenge porn a fost recunoscut oficial și sancționat prin lege începând cu 14 iulie 2023. Conform noilor reglementări, distribuirea de imagini intime fără consimțământ este considerată infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de până la trei ani.
Când nu mai știi în cine să ai încredere
Pentru victime, deepfake-urile și revenge pornul nu sunt doar atacuri în spațiul digital, ci unele care se propagă asupra întregii lor vieți. Odată ce imaginea unei femei este folosită fără consimțământ în conținut explicit sau este expusă în fața unui public larg prin șantaj și hărțuire online, consecințele au impact rapid în toate aspectele vieții sale. „Weekend Adevărul“ a discutat cu Mădălina Guluță, psiholog clinician și psihoterapeut, pentru a înțelege care este impactul emoțional, psihologic și social asupra unei victime, precum și despre cât de important este sprijinul pentru femeile care trec prin astfel de situații foarte dificile.
Potrivit acesteia, un astfel de abuz afectează grav încrederea în sine, iar victimele ajung, uneori, să se privească prin filtrul acelor imagini false, să compare ceea ce știu despre propriul corp și identitate cu versiunea distorsionată care circulă online. „Chiar dacă știu că acele imagini nu sunt reale, ajung să mă uit la ele și să mă compar, ceea ce afectează profund stima de sine“, explică psihologul. Însă unul dintre cele mai traumatizante aspecte ale acestui tip de abuz este îndoiala venită din partea celor apropiați: deepfake-urile sunt din ce în ce mai convingătoare, iar în unele cazuri, chiar și familia sau prietenii pun la îndoială realitatea. „Este extrem de greu să vezi că inclusiv oamenii apropiați se întreabă dacă este adevărat sau nu, că nu au încredere în cuvântul tău“, explică Guluță.
Un alt efect devastator este pierderea încrederii în relațiile cu ceilalți. „Ca victimă, devine extrem de greu să mai am încredere în oameni sau să îmi construiesc relații noi. Dacă mi s-a întâmplat o dată, gândul că aș putea trece prin același lucru din nou mă face să fiu extrem de precaută“, explică psihologul Mădălina Guluță. Iar această frică devine și mai puternică atunci când agresorul este un fost partener. „Intrăm cu toții într-o relație cu speranța că va fi ceva frumos, bazat pe încredere. Când cel care îți era cel mai apropiat ajunge să îți distrugă intimitatea și imaginea, încrederea se prăbușește complet“, subliniază Guluță. Cu cât trădarea vine din partea unei persoane mai apropiate, cu atât rana este mai profundă.
„Din păcate, efectele psihologice ale unui astfel de abuz sunt extrem de puternice și, în multe cazuri, similare cu cele asociate traumelor provocate de agresiunea sexuală sau hărțuirea digitală. Victimele pot dezvolta un spectru larg de simptome, care le afectează profund sănătatea mentală. Una dintre cele mai frecvente manifestări este reapariția involuntară a amintirilor traumatizante – flashback-uri sau coșmaruri. Problema majoră este că distribuirea unui astfel de conținut scapă complet de sub control – nu poți ști câți oameni au văzut imaginile, unde au fost redistribuite și dacă vor mai putea fi vreodată șterse definitiv – tocmai de aceea, multe victime dezvoltă o frică puternică de a fi urmărite online, trăind cu anxietatea că materialele compromițătoare sunt încă disponibile și pot reapărea oricând. Unele dintre ele pot avea chiar atacuri de panică, deoarece trăiesc într-o teamă constantă că situația se va repeta și că expunerea publică nu se va opri niciodată. Reacțiile emoționale sunt intense mai ales atunci când se confruntă cu stimuli care le amintesc de incident. În aceste cazuri, putem vorbi chiar de tulburarea de stres posttraumatic (PTSD)“, explică psihologul clinician.
Pentru multe victime, trauma nu se oprește odată cu eliminarea conținutului abuziv – dimpotrivă, aceasta se infiltrează în viața de zi cu zi, afectându-le profund starea emoțională și comportamentul. „Unele victime pot dezvolta și simptome specifice tulburării obsesiv-compulsive (OCD), având gânduri recurente și o teamă constantă că vor fi distribuite și alte materiale, fie reale, fie fabricate. Se simt vulnerabile și lipsite de control asupra propriei imagini, iar această obsesie poate deveni copleșitoare“, punctează Mădălina Guluță.
Stigmatizarea victimelor revenge porn: cum rușinea și vina sunt folosite împotriva lor
Cu toate că se confruntă cu o traumă profundă care le afectează toate aspectele vieții, victimele deepfake-ului sau revenge pornului poartă zilnic și povara stigmatizării sociale, fiind supuse unei judecăți publice. În loc să fie protejate, ele trebuie să lupte pentru propria imagine, să demonstreze că nu sunt vinovate pentru ceva ce nu au făcut. „De cele mai multe ori, victimele sunt cele blamate, iar agresorul scapă de responsabilitate. Li se spune «nu te-ai gândit când ai trimis pozele?», iar astfel de remarci nu fac decât să ducă la autoînvinovățire, la rușine, la depresie. Deci ele ajung să suporte consecințele pe care, în mod normal, ar trebui să le suporte persoana vinovată“, subliniază psihologul.
„Rușinea și vinovăția sunt extrem de frecvente, deoarece, din păcate, victimele revenge pornului sunt adesea învinovățite de societate. Există această prejudecată toxică conform căreia, dacă ai fost expusă online, «sigur ai făcut tu ceva greșit». Tocmai din această cauză, multe femei ajung să se autoizoleze, evită interacțiunile sociale de teamă să nu fie recunoscute sau judecate și, în unele cazuri, dezvoltă o retragere severă din viața profesională și socială. Unele victime ajung să renunțe la interacțiunile sociale, să-și schimbe rutina, locul de muncă și inclusiv orașul sau țara în care locuiesc. Cunosc cazul unei femei care a fost nevoită să părăsească România din cauza unui incident de revenge porn, deoarece materialele au ajuns la atât de mulți oameni încât rușinea devenise copleșitoare atât pentru ea, cât și pentru familia sa. În cele din urmă, a ales să se mute într-un oraș dintr-o țară străină, unde nimeni nu o cunoștea, doar pentru a putea scăpa de stigmatizare și de presiunea socială“, relatează Mădălina Guluță.
Efectul bulgărelui de zăpadă
Odată ce victima începe să se izoleze, percepția celor din jur se schimbă și mai mult. „Ajunge să fiu etichetată negativ și să se simtă exclusă atât din cercurile sociale, cât și din cele profesionale“, spune Guluță. „Și atunci se creează un cerc vicios – mă izolez pentru că mă simt judecată, iar în același timp, cei din jur încep și ei să se distanțeze de mine. În mintea mea, asta devine o confirmare că sunt într-adevăr stigmatizată și că nu mai aparțin acelui mediu“. Acest proces psihologic este cunoscut sub numele de „confirmation bias“ – tendința de a observa doar acele detalii care întăresc o convingere deja formată. „Când o victimă se simte exclusă, va percepe și mai mult orice semnal de respingere din jur, chiar dacă realitatea poate fi mai complexă. În timp, anxietatea și depresia se agravează, iar căutarea ajutorului devine și mai dificilă. Apar rușinea, frica de judecată și evitarea oricărui sprijin emoțional“, subliniază Guluță. Așa începe efectul bulgărelui de zăpadă – odată pus în mișcare, devine din ce în ce mai greu de oprit. Fără suport emoțional, victima se adâncește și mai mult în izolare, iar stigmatizarea devine o barieră care împiedică orice încercare de a depăși trauma.
„Se pune foarte mult accent pe întrebarea «De ce ai făcut acele poze? De ce ai avut încredere în persoana respectivă?»“, explică psihologul Mădălina Guluță. Această mentalitate este adânc înrădăcinată în cultura noastră, iar femeile sunt deseori percepute ca fiind mai responsabile. „Cultural, femeile sunt asociate cu o responsabilitate mai mare în ceea ce privește comportamentul lor, iar atunci când devin victime, ele sunt cele care «trebuiau să fie mai prudente». E o idee toxică ce le plasează povara vinovăției și le face să simtă că ar fi putut preveni ce li s-a întâmplat“, explică Guluță. În realitate, cauzele acestui fenomen sunt multiple și sistemice, iar, uneori, singura explicație a comportamentului agresorilor este pur și simplu pentru că pot – „agresorii știu că pot scăpa nepedepsiți și că victima va fi cea care va purta povara rușinii“, subliniază Guluță.
Sprijinirea victimelor, esențială
În fața unei astfel de traume, sprijinul celor apropiați poate face diferența dintre o izolare profundă și un proces real de vindecare. Familia, prietenii sau partenerii nu pot șterge experiența trăită de victimă, dar pot fi un sprijin esențial în modul în care aceasta o gestionează. „Cel mai important este să ofere sprijin emoțional, validare și empatie. Să fie acolo pentru victimă, să asculte fără să judece, să înțeleagă ce simte și de ce experiența ei este atât de dureroasă“, explică psihologul Mădălina Guluță. „A fi un sprijin real înseamnă să nu pui sub semnul întrebării emoțiile victimei, să nu încerci să minimizezi ceea ce i s-a întâmplat și, mai ales, să nu o faci să se simtă vinovată pentru abuzul suferit.“
Un alt aspect esențial este încurajarea victimelor să înceapă un proces terapeutic, mai ales dacă trauma devine copleșitoare. „Uneori, nici apropiații nu știu cum să ajute. Se simt neputincioși văzând suferința cuiva drag și nu știu ce să spună sau cum să reacționeze. De aceea, terapia poate fi o resursă esențială, nu doar pentru victimă, ci și pentru cei din jur, care vor să o sprijine fără să o rănească neintenționat“, subliniază Guluță. De asemenea, sprijinirea victimei în recăpătarea controlului asupra vieții sale este crucială. „Victimele acestor abuzuri se simt deposedate de identitatea lor, de dreptul de a decide asupra propriei imagini și vieți. Cei apropiați pot ajuta încurajându-le să își reafirme autonomia, să ia decizii care le fac să se simtă din nou în control – fie că este vorba despre viața profesională, relațiile personale sau chiar despre pașii pe care îi fac pentru a-și revendica dreptatea.“
În astfel de momente, a fi alături de victimă nu înseamnă doar să oferi un umăr pe care să plângă, ci și să creezi un spațiu sigur în care să se poată reconstrui, fără teamă, fără judecăți și fără presiunea rușinii impuse de societate.
