O persoană a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III, în urma unei deflagrații de gaz produsă marți dimineața, 8 iulie, într-o locuință din raionul Strășeni.
Pentru cercetarea cazului, la fața locului, au intervenit angajații Unității Salvatori și Pompieri Strășeni.
„Ajunși la destinație serviciile de urgență au stabilit că incendiul în locuință nu s-a produs, iar în urma deflagrației au fost distruse geamurile și parțial un perete. Proprietarul locuinței a suferit arsuri de gradul II-III pe suprafața corpului și a fost internat ulterior în spitalul raional pentru îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Incidentul s-ar fi produs în urma scurgerii gazului natural de la o conductă de gaze, care era conectată în mod improvizat de proprietarul casei la aragaz, potrivit IGSU. Circumstanțele cazului urmează să fie stabilite de organele specializate.