Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Delegațiile Rusiei și SUA au încheiat discuțiile la Riad, după patru ore și jumătate

18 Feb. 2025, 14:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Feb. 2025, 14:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Presa rusă relatează că discuțiile dintre cele două delegații, americană și rusă, s-au încheiat, la Riad, după patru ore și jumătate. Potrivit TASS, discuțiile dintre Rusia și SUA „au decurs bine”, a declarat Iuri Ușakov, consilierul lui Putin care a discutat, alături de Serghei Lavrov, cu delegația Statelor Unite.

Rusia și SUA au căzut de acord să țină cont de interesele reciproce.

„O conversație serioasă pe toate problemele”, a spus acesta, potrivit Interfax și Tass, citate de antena3.ro.

El a mai spus că cele două părți au convenit ca negociatorii să discute despre Ucraina și au discutat pe scurt condițiile necesare pentru un summit Putin-Trump.

„Este încă dificil să spunem că Federația Rusă și Statele Unite se apropie, dar s-a vorbit despre acest lucru. Întâlnirea Putin și Trump este puțin probabil să aibă loc săptămâna viitoare”, a menționat Ușakov.

Totodată, Iuri Ușakov a mai declarat că Vladimir Putin va stabili cine din Rusia va participa la discuțiile cu Statele Unite privind Ucraina atunci când Washingtonul va anunța componența delegației sale.

„Americanii ar trebui să își desemneze reprezentanții, iar noi îi vom desemna pe ai noștri, iar apoi, probabil, lucrările vor continua”, a declarat el într-un interviu acordat Channel One, răspunzând unei întrebări privind momentul în care echipele de negociere ale Moscovei și Washingtonului ar putea începe contactele pe tema Ucrainei.

Întrebat cine va prelua negocierile din partea Rusiei, consilierul lui Putin a spus:

„Nu este clar încă. Președintele însuși va decide atunci când vom primi numele participanților americani”.

Marți, la Riad, au avut loc primele discuții între reprezentanți americani și ruși pe tema războiului din Ucraina. Aceasta este prima întâlnire față în față dintre un ministru de externe rus și un secretar de stat american de la întâlnirea lui Lavrov cu omologul său american de la acea vreme, Antony Blinken, în ianuarie 2022, cu o lună înainte de începerea războiului din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șefa Comisiei Europene: UE vrea „să facă echipă” cu SUA pentru o pace „justă şi durabilă” în Ucraina

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 12:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 12:20 // Slider //  Valentina Buza

La 8 noiembrie 2026, Republica Moldova va marca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol – World Wine Tourism Day 2026, prin activități dedicate promovării vinului, turismului, gastronomiei, patrimoniului și destinațiilor locale.

Inițiativa ZMTVV2026 – Moldova, coordonată de Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova – APIT, urmărește să transforme această zi într-o platformă națională de promovare a Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă europeană autentică, sustenabilă și competitivă.

Programul profesional central va avea loc la Castel Mimi și Vinăria Asconi, reunind reprezentanți ai autorităților publice, industriei turismului și sectorului vitivinicol, mediului academic, organizațiilor profesionale și partenerilor internaționali.

În paralel, APIT lansează un apel național către vinării, operatori turistici, pensiuni, restaurante, ghizi, organizații profesionale, structuri de dezvoltare locală și ceilalți actori din turism, vin și gastronomie să organizeze propriile activități și să invite publicul să descopere Moldova vitivinicolă pe 8 noiembrie.

De la vinărie la destinație turistică

ZMTVV2026 promovează o abordare în care turismul vitivinicol înseamnă mai mult decât vizitarea unei crame și degustarea vinului.

Vinul poate deveni nucleul unei experiențe turistice complexe, care conectează gastronomia, patrimoniul cultural, cazarea, ghidajul, transportul, producătorii locali, comunitățile rurale și experiențele autentice ale destinației.

Obiectivul este dezvoltarea unor produse turistice integrate, atractive și comercializabile atât pentru piața internă, cât și pentru vizitatorii internaționali.

„Turismul vitivinicol trebuie să însemne mai mult decât o degustare la vinărie. Trebuie să conecteze vinul cu destinația, gastronomia, patrimoniul, comunitățile locale și industria turismului. Obiectivul este ca Moldova să transforme aceste resurse într-un produs turistic competitiv și vandabil internațional”, declară Sergiu Manea, Președintele APIT și Coordonatorul Platformei Naționale pentru Turism.

Green & Ecological Wine Tourism

Una dintre componentele centrale ale programului profesional va fi masa rotundă: „Green & Ecological Wine Tourism: From Sustainability to Competitive Tourism Products”

  • Castel Mimi
  • 8 noiembrie 2026
  • 11:00–11:45

Dialogul va aborda dezvoltarea turismului verde și sustenabil, cooperarea dintre industria vinului și industria turismului, integrarea vinăriilor în produse turistice, rolul comunităților locale și creșterea competitivității destinației Moldova.

Programul de la Castel Mimi și Vinăria Asconi reprezintă componenta profesională centrală a ZMTVV2026.

Apel către vinării și industria turismului

APIT încurajează vinăriile și organizațiile din toate regiunile Republicii Moldova să marcheze 8 noiembrie prin propriile programe
destinate publicului:

• tururi și vizite speciale la vinării;
• degustări și experiențe gastronomice;
• zile ale porților deschise;
• excursii și trasee vitivinicole;
• programe culturale și experiențe locale;
• oferte și pachete turistice speciale;
• colaborări între vinării, pensiuni, restaurante, ghizi și agenții de turism.

Vinăriile și organizațiile participante sunt încurajate să promoveze activ aceste programe și să invite cât mai mulți locuitori ai Republicii Moldova, turiști și vizitatori străini să participe la activitățile organizate pe 8 noiembrie.

APIT și Platforma Națională pentru Turism – PNT vor contribui la promovarea inițiativelor comunicate de participanți, reunindu-le sub identitatea comună ZMTVV2026 – Moldova.

Organizațiile care pregătesc activități pentru această zi sunt invitate să transmită APIT informațiile privind programul, locația, condițiile de participare și modalitatea de rezervare la adresa office@apit.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

8 noiembrie – descoperim Moldova prin vin

Obiectivul ZMTVV2026 este ca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol să fie vizibilă în cât mai multe localități și regiuni ale Republicii Moldova, iar publicul să poată alege dintre multiple experiențe și destinații.

Pe 8 noiembrie, descoperim Moldova prin vin, gastronomie, patrimoniu și experiențe autentice.

Prin mobilizarea comună a industriei vinului și a industriei turismului, această zi poate deveni o sărbătoare națională a turismului vitivinicol și un instrument de promovare a Republicii Moldova pe piața internă și internațională.

APIT a inițiat marcarea la nivel național a Zilei Mondiale a Turismului Vitivinicol în Republica Moldova în 2021, iar ediția din 2026 continuă dezvoltarea dimensiunii profesionale și naționale a inițiativei.