Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Delirul Mariei Zaharova avansează? Compară guvernarea de la Chișinău cu regimul hitlerist și colonialiștii din Africa

09 Mai 2024, 17:31
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
09 Mai 2024, 17:31 // Politica //  Victoria Laur

Maria Zaharova a comparat guvernarea de la Chișinău cu regimul hitlerist. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a vorbit despre experimentele din perioada Germaniei naziste, asociindu-le cu situația din Moldova.

Mai mult, Zaharova s-a referit la fonturile din ziare, invocând că astfel regimul lui Hitler ar fi introdus standarde care să corespundă așa-numitei „rase superioare”.

Comparând astfel administrația Germaniei naziste cu puterea de la Chișinău, oficiala rusă a declarat că președinta Moldovei a „a rescris personalitățile oamenilor, fără să-i întrebe, conform unui șablon. A evidențiat ceea de ce are nevoie, iar restul a tăiat, a vopsit și a aruncat”, notează TASS.

În context, Zaharova s-a referit la faptul că termenul de „limbă moldovenească” a fost exclus din legislația Moldovei și a calificat decizia drept „genocid”.

„Este comparabil fie cu politica celui de-al treilea Reich, fie cu modul în care colonialiștii au părăsit Africa, trasând granițele țărilor pur și simplu de-a lungul unor linii pe hartă, provocând oamenilor durere și condamnându-i în viitor la conflicte sângeroase”, a declarat Zaharova.


Reprezentanții administrației de la Chișinău nu a comentat deocamdată declarațiile făcute de reprezentanta diplomației ruse.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!