Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Deputații PAS s-au răzgândit? Controversata „legea SIS”, scoasă de pe ordinea de zi a ședinței plenare

17 Mart. 2023, 10:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Mart. 2023, 10:13 // Actualitate //  Realitatea.md

Deputații urmau să examineze la ședința plenară de joi, 16 martie, pachetul de legi care vizează activitatea Serviciului de Informații și Securitate. Cele trei legi elaborate chiar de SIS, înregistrate în Parlament în noiembrie 2022, îi are în calitate de autori pe câțiva deputați PAS. Documentele au stârnit unele controverse, pentru că ar oferi SIS-ului mai multe instrumente de ingerință în viața privată, fără să prevadă mecanisme de control eficiente.

Ieri, deputații BCS au solicitat excluderea de pe ordinea de zi a pachetului de legi, însă inițiativa nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Așadar, controversata „legea SIS” urma să fie examinată la ședința de astăzi, 17 martie. Cele trei proiecte de legi au fost însă scoase de pe ordinea de zi.

Amintim că vineri, 10 martie, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în cadrul celei de-a 134-a sesiuni plenare a aprobat opinia comună asupra proiectelor de legi privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, și privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă.

Comisia a emis un aviz cu mai multe observații, de care deputații Parlamentului trebuie să țină cont.

Marți, 14 martie, Lilian Carp, președintele Comisiei a declarat că „Recomandările Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerație, iar lacunele depistate vor fi înlăturate”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pachetul de legi SIS conține Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Legea privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă, precum și modificări la Legea privind statutul ofițerului de informații și securitate.

Precizăm că SIS ar putea obține dreptul de a supraveghea domiciliul unei persoane, de a-i instala în locuință aparate de supraveghere audio, video sau foto, de a-i intercepta comunicările și de a o urmări vizual, în afara unui dosar penal.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!