Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului Rusiei) a adoptat miercuri, 25 ianuarie curent, un amendament conform căruia deputaţii nu mai trebuie să îşi facă publice veniturile şi averile.
Noua reglementare, care îngreunează combaterea corupţiei, va intra în vigoare la 1 martie.
În loc de declaraţiile fiscale ale parlamentarilor, pe viitor se vor publica doar date statistice anonimizate.
Textul mai trebuie aprobat şi de Consiliul Federaţiei Ruse (camera superioară), însă presa internațională apreciază că este vorba doar de o formalitate.
Mişcarea de opoziţie condusă de disidentul Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare de 2 ani, a anchetat multă vreme îmbogăţirea unor parlamentari, miniştri şi înalţi oficiali, acuzând corupţia încurajată de regimul preşedintelui Vladimir Putin. Opozanţii se bazau în special pe declaraţiile fiscale pentru a evidenţia diferenţa între veniturile oficiale şi nivelul de trai al celor vizaţi.