Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Descoperire macabră la Edineț: Doi frați și-au pierdut viața în apele unui iaz pe care îl păzeau

07 Feb. 2024, 14:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
07 Feb. 2024, 14:01 // Actualitate //  Victoria Laur

Doi frați au fost găsiți fără suflare în apele unui iaz din raionul Edineț. Poliția a fost alertată pe 6 februarie, în jurul orei 22:20, de către proprietarul bazinului acvatic din localitatea Tîrnova, care a scos corpurile neînsuflețite din apă.

La fața locului s-a stabilit că persoanele decedate sunt doi frați, un bărbat de 57 de ani și o femeie de 62 de ani, conform ofițerei de presă a Poliției locale, Svetlana Talpă. Cei doi erau angajați să păzească lacul. În urma examinării preliminare, pe cadavre nu au fost identificate semne vizibile de moarte violentă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Se presupune că victimele au mers să pescuiască, dar gheața era prea subțire. Drept urmare, bărbatul a căzut sub apă, iar femeia s-ar fi înecat atunci când încerca să îl salveze.

Expertiza medico-legală urmează să stabilească motivul exact al deceselor. Investigațiile pe caz continuă, iar oamenii legii stabilesc dacă există alte circumstanțe ale tragediei.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!