Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Despăgubire simbolică pentru Kim Kardashian după jaful de la Paris: Doar un euro

16 Sept. 2026, 07:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
16 Sept. 2026, 07:17 // În Lume //  Valentina Buza

Vedeta americană de reality show-uri Kim Kardashian a primit marţi, 15 septembrie, o sumă simbolică de 1 euro (1,15 dolari) drept daune de la hoţii care au ameninţat-o cu arma şi au legat-o într-un hotel din Paris în 2016 şi apoi i-au furat bijuteriile, inclusiv inelul de logodnă în valoare de 4 milioane de dolari.

Kardashian, care a mărturisit că a crezut că va muri în timpul calvarului, a pretins suma simbolică de 1 euro de la unii dintre cei condamnaţi în mai 2025 pentru jaf într-un proces de daune civile, potrivit unui avocat al recepţionerei hotelului – un alt reclamant.

Hoţii, adesea numiţi în Franţa „Hoţii Bunicuţi” din cauza vârstei lor înaintate, purtau măşti de schi şi erau deghizaţi în ofiţeri de poliţie. Jaful a fost, la momentul respectiv, cel mai mare din Franţa din ultimii 20 de ani. Majoritatea bijuteriilor nu au fost niciodată recuperate, inclusiv inelul de logodnă pe care i l-a dat soţul de atunci, rapperul Kanye West.

Recepţionera hotelului solicitase daune de 500.000 de euro şi a primit aproximativ 110.000 de euro, a declarat avocatul său. Avocaţii parizieni ai lui Kardashian nu au răspuns solicitării de a comenta.

Kardashian i-a spus în instanţă în 2025 lui Aomar Ait Khedache, creierul jafului, pe atunci în vârstă de 69 de ani, că l-a iertat, dar că acest lucru nu a înlăturat trauma evenimentelor. El a fost închis timp de trei ani, iar alte şapte persoane au fost condamnate pentru implicarea în acest caz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!