Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Dinu Plîngău: Reforma justiției promisă de guvernarea PAS, dezamăgește societatea

15 Dec. 2022, 07:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
15 Dec. 2022, 07:14 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Guvernarea a promovat în funcții-cheie din domeniul justiției persoane compromise, iar acest lucru scade atât încrederea cetățenilor simpli, cât și a angajaților din sistem. Opinia aparține președintelui Platformei DA, Dinu Plîngău, potrivit căruia pentru a reforma cu adevărat justiția din Republica Moldova e necesară excluderea totală a partidelor politice din procesele de luare a deciziilor.

De cealaltă parte, unii reprezentanți ai societății civile spun că sunt vizibile schimbările din cadrul Procuraturii Anticorupție, deși Veronica Dragalin a preluat doar de 4 luni șefia instituției, notează ipn.md.

Expertul Ion Guzun spune că schimbări în domeniul justiției din Republica Moldova au început să apară, iar sancțiunile internaționale aplicate persoanelor acuzate de ilegalități grave reprezintă un semnal clar că partenerii externi ai țării susțin această reformă. Potrivit expertului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Procuratura Anticorupție trebuie să devină cea mai importantă entitate în lupta cu corupția mare, iar din acest motiv este necesară consolidarea capacităților instituției.

„Sancțiunile aplicate de SUA și Marea Britanie reprezintă decizii politice. Nu este o acțiune urmare a unui proces, a unei urmăriri penale, dar asta nu înseamnă că SUA și Marea Britanie nu au luat această decizie în urma unui proces de analiză a actelor, informațiilor. Acțiunile acestor state indică o pistă pentru autoritățile noastre și demonstrează că aceste state sunt deschise de a coopera cu autoritățile Republicii Moldova. În Procuratura Anticorupție am văzut o altă viteză pe dosare din momentul venirii Veronicăi Dragalin. Acum sunt unele rezultate în cazul unor dosare care au tot trenat. Sper foarte mult că mandatul care i-a fost oferit, încrederea politică, cooperarea cu alte entități, cum ar fi MAI, SIS, va fi un ajutor pentru Procuratura Anticorupție. Pe de altă parte, presiunea asupra politicului din partea instituțiilor internaționale de a face Procuratura Anticorupție mai eficientă, cu resurse mai mari, inclusiv cu oferirea de granturi și diferit suport, doar adaugă valoare activității Procuraturii Anticorupție”, a spus expertul Ion Guzun în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De cealaltă parte, președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, spune că reforma justiției promisă de guvernarea PAS, dezamăgește societatea. Politicianul califică drept reprobabile unele numiri controversate în funcții-cheie din domeniul justiției. Astfel de numiri scad din încrederea cetățenilor și a angajaților din sistem, spune Dinu Plîngău.

„În justiție depinde mult de voința politică și de încrederea în persoanele care fac această reformă. Aceste persoane trebuie să fie competente, să știe ce vor, să vină cu un cadru adecvat de comunicare, pentru că orice reformă va eșua dacă gradul de încredere a oamenilor în capacitatea de reformare scade în fiecare zi. În plus, avem o mare problemă în capacitatea oamenilor pe care guvernarea a mizat că va reforma justiția. Numirea în funcții a unor persoane compromise la cele mai înalte niveluri din justiție scade încrederea nu doar a cetățenilor, dar și a oamenilor din sistem. Judecătorii cinstiți când văd că Musteață a fost numit la Curtea Supremă de Justiție se întreabă ce fel de reformare a sistemului e asta? În justiție avem nevoie de departinizare, adică de lipsirea partidelor politice de capacitatea de a influența procesele în promovarea oamenilor în funcție”, a spus președintele Platformei DA, Dinu Plîngău.

Potrivit reprezentanților guvernării, curățarea sistemului justiției de elemente corupte va avea loc prin intermediul procesului de pre-vetting (evaluarea candidaților la funcția de membru CSM și CSP) și ulterior prin evaluarea extraordinară a tuturor judecătorilor și procurorilor. Potrivit reprezentanților PAS, persoanele din justiție care nu vor trece testul integrității și profesionalismului în cadrul procesului de vetting vor fi înlocuite cu tineri specialiști.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 09:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
11 Nov. 2026, 09:55 // Societate //  Cătălina Boico

Doi bărbați, în vârstă de 38 și, respectiv, 39 de ani, au fost condamnați la opt și zece ani de închisoare pentru implicarea într-o schemă de introducere ilegală în Republica Moldova și distribuire a medicamentelor „Subutex”, care conțin substanța psihotropă buprenorfină. Faptele au fost comise în perioada 2019-2021.

Primul bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru circulația ilegală a substanțelor psihotrope în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari. Cel de-al doilea a primit o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru aceeași infracțiune, dar și pentru contrabandă cu substanțe psihotrope, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Totodată, instanța a decis ca inculpații să-și execute pedepsele într-un penitenciar de tip închis. De asemenea, aceștia au fost privați, pentru o perioadă de patru ani, de dreptul de a ocupa anumite funcții și de a desfășura activități legate de circulația drogurilor, etnobotanicelor sau a analogilor acestora.

„În ianuarie-martie 2020, unul dintre inculpați, aflat în Franța, ar fi organizat expedierea în Republica Moldova a unor colete în care erau camuflate comprimate „Subutex”, în scopul distribuirii ulterioare pe teritoriul țării. Acestea erau transportate prin intermediul unei firme de transport de pasageri și colete, pe ruta Paris-Cahul-Chișinău, iar ulterior urmau să ajungă la cel de-al doilea inculpat, aflat în țară, care se ocupa de recepționarea și distribuirea acestora. Într-unul dintre cazurile documentate de oamenii legii, la 4 martie 2020, într-un colet expediat din Franța au fost depistate 84 de comprimate „Subutex”, ambalate în 12 blistere și camuflate printre haine și alte bunuri.

Coletul a fost supus unei operațiuni de livrare controlată și transportat ulterior din municipiul Chișinău spre municipiul Bălți, unde urma să fie recepționat de cel de-al doilea inculpat. Acesta s-a prezentat pentru a prelua coletul, moment în care a fost reținut de oamenii legii. Potrivit raportului de expertiză judiciară, cele 84 de comprimate conțineau substanța psihotropă buprenorfină, cu o masă totală de 0,672 grame, cantitate calificată drept proporții deosebit de mari”, transmite Procuratura Generală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inculpații nu și-au recunoscut vina în cadrul urmăririi penale, unul susținând că medicamentele erau destinate consumului propriu, iar celălalt negând implicarea în activitatea infracțională. Examinarea cauzei în instanță a avut loc în lipsa inculpaților, ambii fiind dați în căutare.

De asemenea, în urma examinării probelor, instanța i-a recunoscut vinovați de comiterea infracțiunilor imputate.