Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Disparițiile inculpaților înainte de sentință continuă?! Presa: După Nesterovschi, și deputata Lozovan este de negăsit

21 Mart. 2025, 12:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
21 Mart. 2025, 12:38 // Actualitate //  Victoria Laur

După Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de pușcărie, și parlamentara Irina Lozovan, acuzată de participare la finanțarea ilegală a partidelor lui Șor, este de negăsit, informează TVR Moldova. Pe 31 martie, urma să fie pronunțată sentința pe numele ei. 

Lozovan este acuzată că împreună, cu soțul ei, consilier raional, ar fi promis primarului din Ocnița un milion de lei în scopuri personale și alt milion pentru infrastructura localității, dacă va susține partidul „Renaștere”, controlat din umbră de Ilan Șor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Oficialul a refuzat propunerea, dar pe 2 august 2023 soțul Irinei Lozovan ar fi ridicat 30.000 de dolari de la sediul partidului „Renaștere” și ar fi transmis banii primarului. În septembrie 2023, deputata a fost lipsită de imunitate parlamentară.

Câteva luni înainte de reținere, Lozovan, împreună cu Nesterovschi, au părăsit Partidul Socialiștilor și au migrat la „Renaștere”, formațiune creată din umbră de Șor și condusă de fostul socialist Bolea.

Amintim că, potrivit Poliției Naționale, Alexandr Nesterovschi a fost anunțat în căutare. Locul aflării deputatului condamnat nu se cunoaște, însă în spațiul public se vehiculează că s-ar putea afla sau în incinta ambasadei Rusiei, sau în stânga Nistrului.

Cu doar câteva ore înainte de pronunțarea de către prima instanță a sentinței împotriva lui Alexandr Nesterovschi, în presa de la Moscova au apărut informații precum că politicianul moldovean a primit cetățenia rusă. TASS și Ria Novosti au scris în ultimele zile că au reușit să vorbească cu el.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 12:40 // Societate //  Cătălina Boico

180.944 de apeluri au fost preluate și procesate de operatorii Serviciului 112 în luna octombrie, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 5.470 de apeluri pe zi. Cele mai multe solicitări au vizat cazuri de hipertensiune arterială – 15.875, urmate de situațiile încadrate la categoria „Contra vieții și sănătății persoanei” – 11.410  și problemele de sănătate fără diagnostic confirmat – 10.076.

Totodată, au fost raportate 9.833 de apeluri privind dureri abdominale sau de spate, 8.729 de solicitări referitoare la evenimente din domeniul transporturilor și 8.492 de apeluri privind copii bolnavi. Alte categorii importante au inclus durerile toracice – 5.304 apeluri, incidentele patrimoniale – 3.921, căderile și alte accidente – 3.476, precum și dificultățile de respirație – 2.405 apeluri.

Serviciul 112 precizează că, în cele mai aglomerate intervale, operatorii au preluat până la 437 de apeluri într-o singură oră. Cel mai ridicat indicator individual înregistrat luna trecută a fost de 3.529 de apeluri preluate și gestionate de un singur operator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un aspect care continuă să influențeze volumul de muncă îl reprezintă apelurile non-urgente. În octombrie, acestea au constituit 32% din totalul apelurilor recepționate, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei apeluri nu a necesitat intervenția serviciilor de urgență.