Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Doar 2.328 de elevi au promovat sesiunea suplimentară a examenului de gimnaziu 2025

21 Iul. 2025, 10:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
21 Iul. 2025, 10:11 // Actualitate //  Cătălina Boico

În sesiunea suplimentară a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului 2025, 2.328 dintre cei 7.815 elevi înscriși au reușit să promoveze examenul, transmite Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

La proba de matematică s-au înscris 6.767 de elevi, dintre care 1.925 au promovat această probă. La disciplina „Istoria românilor și universală”, din cei 1.579 de elevi înscriși, 780 au promovat examenul. Proba la limba și literatura română a fost susținută de 1.115 elevi, dintre care 525 au obținut note de trecere. În cazul limbii și literaturii ruse, 117 dintre cei 216 elevi înscriși au promovat. Totodată, la proba de limba și literatura română pentru alolingvi, din 997 de candidați, 259 au reușit să promoveze examenul.

„Din cei 5.762 de elevi care au avut de susținut o singură probă, 2.161 de elevi au promovat, ceea ce constituie 37,50%. Dintre cei 1.327 de elevi care au avut de susținut două probe, 129 de elevi au promovat, ceea ce constituie circa 10%. Din cei 646 de elevi care au avut de scris trei probe de examen, 32 de elevi au promovat, sau circa 5%. Din cei 80 de elevi care în sesiunea suplimentară au scris patru probe de examen, 6 au promovat”, transmite MEC.

La sesiunea suplimentară au fost înscriși 7.815 elevi care nu au promovat examenul sau, din motive întemeiate, nu au participat la sesiunea de bază. Din numărul total de elevi înscriși în sesiunea suplimentară, 5.762 au avut de scris o probă de examen, 1.327 au avut de scris două probe de examen, 646 de elevi – 3 probe de examen, iar 80 de elevi – 4 probe de examen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, pe parcursul zilei de astăzi, 21 iulie, în intervalul orar 09:00 – 18:00, elevii care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării pot depune cerere de examinare a contestației la centrele raionale/municipale de examene în care au scris probele de examen. Contestațiile vor fi examinate în perioada 22 – 26 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe data de 28 iulie 2025.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!